Categories: Fara bascalie

Românul, animal periculos

În urmă cu câteva zile, am trecut prin Poiana Braşov. În această staţiune montană sunt multe terenuri lăsate în paragină, mă rog, nu arată aşa cum se recomandă prin pliantele turistice, staţiune de top pentru România.
Au multe vile pe-acolo fotbaliştii, între ei Ionuţ Lupescu. Nu am nimic cu ei, am luat doar ca reper vila lui Lupescu, altfel de bun-gust, pentru a spune că exact lângă ea este un teren viran de mari dimensiuni. Ceea ce m-a frapat este maniera în care proprietarul (nu ştiu cine este) s-a gândit să-l protejeze – şi anume cu sârmă ghimpată, nouă-nouţă, cu ghimpii sănătoşi, numai buni de înfipt în carnea celui ce ar îndrăzni să atenteze în vreun fel la buruienile înalte de un stat de om.
Nu prea departe, în aceeaşi staţiune, reţeta s-a repetat. Acelaşi tip de sârmă, doar că mai ruginită, aşa încât să existe şi un mic risc de tetanos, dacă te-ai gândi să sari gardul, pentru ce? Pentru a cosi eventual buruienile, că altfel, nu ai ce lua de pe acolo. Eventual, vreun homeless care profită de zilele de vară pentru a dormi la iarbă verde, dar parcă şi atunci măsurile de protecţie cu sârmă ghimpată mi se par excesive.
Vă spun drept, că imaginea aia cu sârma ghimpată în jurul unor terenuri virane nu am văzut-o decât în Poiana Braşov. În restul Europei, fie nu erau terenuri virane, fie erau marcate doar cu câte o plăcuţă indicând faptul că e teren privat – aşa cum sunt şi pe la noi, dar nu în locuri atât de evoluate ca Poiana Braşov.
Sârma ghimpată mă duce cu gândul la lagăre de concentrare, la obstacole destinate opririi ofensivelor în războaie. Prezenţa ei într-o staţiune de lux, pe lângă vile de VIP-uri, nu face decât să accentueze impresia de Românie de tip sud-american. Sârma aia ghimpată se asortează foarte bine cu ceva curent electric prin ea, nu prea mult, doar atât cât să te descurajeze, să te arunce pe spate, dacă din greşeală, pui mâna. Deci – nu chiar să te omoare…
Sunt sigur că aţi prins ideea. Poate că exagerez, dar vă redau impresia pe care am avut-o eu. M-am simţit jenat de faptul că pe-aici, pe la noi, suntem consideraţi atât de periculoşi…

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

S-a pus de o alianță a săracilor cu duhul. Gurile rele din capitala regiunii cu…

10 ore ago

Bulina albă

Timeea Ștefănescu, sportivă din municipiul Vulcan Pentru că a obținut două medalii de argint și…

10 ore ago

Bulina neagră

Dănuț R., din municipiul Lupeni Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori,…

10 ore ago

Primăria Șoimuș, bună de plată!

Au primit bani pentru refacerea comunei după calamități, dar i-au folosit pe altceva Primăria Șoimuș…

10 ore ago

Motivele pentru care anchetatorii lui Traian Berbeceanu au fost achitați de judecători. „Modalitatea în care și-au exercitat atribuțiile a fost una extrem de deficitară”

Procurorul Ioan Mureșan (foto dreapta), achi­tat pentru abuz în serviciu, repre­siune nedreaptă și fals intelectual,…

10 ore ago

Conducerea din Dobra a dat lovitura, din nou

Magdalena Șerban Odată utilizată, apa potabilă devine apă uzată. Sistemul de canalizare este folosit pentru…

10 ore ago