România nu poate renunța la producția de energie înainte de a avea alternative funcționale

Salut inițiativa președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, de a promova un proiect de lege prin care nicio capacitate de producție a energiei să nu mai fie închisă înainte ca în locul ei să existe o alternativă care să asigure aceeași capacitate de producție.
Desigur, consumul responsabil de energie este necesar. La nivelul Consiliului Județean Hunedoara voi dispune măsuri pentru reducerea consumului de către aparatul de specialitate, precum și la instituțiile subordonate. Însă economiile, oricât de importante ar fi, nu pot înlocui producția.
Problemele din domeniul energetic care afectează județul Hunedoara le-am semnalat încă din octombrie 2025, când, printr-o scrisoare deschisă adresată autorităților centrale, am solicitat prelungirea activității miniere din Valea Jiului și realizarea grupului pe gaz de la Termocentrala Paroșeni, o investiție esențială pentru securitatea energetică a României și pentru viitorul județului Hunedoara.
La fel de importantă este finalizarea barajului Mihăileni, un proiect strategic care înseamnă protecție împotriva inundațiilor, alimentare cu apă pentru peste 40.000 de locuitori, dar și producție de energie electrică prin microhidrocentrale. Nu ne putem permite să abandonăm investiții începute de zeci de ani și aflate într-un stadiu avansat de realizare.
De aceea, susțin demersul lui Sorin Grindeanu și consider că Guvernul trebuie să negocieze cu Comisia Europeană amânarea închiderii capacităților energetice pe cărbune până când noile investiții vor deveni operaționale.
În același timp, este legitim să întrebăm de ce sunt blocate sau abandonate proiecte de producere a energiei, inclusiv cele bazate pe microhidrocentrale, în condițiile în care România vorbește despre independență și securitate energetică. Este și cazul amenajării hidroenergetice strategice Bumbești–Livezeni, o investiție care ar putea furniza în Sistemul Energetic Național o putere instalată de 65,2 MW. În loc să valorifice astfel de proiecte, Ministerul Mediului a decis blocarea a șapte investiții hidroenergetice aflate într-un stadiu avansat de realizare. România are nevoie astăzi de investiții și de noi capacități de producție!
Hunedoara a susținut întotdeauna o tranziție energetică responsabilă. O tranziție înseamnă să construiești înainte să închizi, nu să închizi înainte de a pune ceva în loc.
Laurențiu Nistor – Președintele Consiliului Județean Hunedoara
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

3 zile ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

3 zile ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

4 zile ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

4 zile ago