Categories: Fara bascalie

România, colţ cu Afganistan…

Islamul reprezintă încă una dintre marile civilizaţii-problemă. Coranul e paşnic, spun intelectualii islamişti, dar noua generaţie – mă refer la cei şcoliţi acum în Occident,  spre deosebire de părinţii lor, nu-şi doresc un transplant civilizaţional de tip occidental în ţările lor. Sunt în căutarea unei identităţi islamice – aparent un paradox. Refuzul de a detaşa religia de societate are ca efect, printre altele – păstrarea unei societăţi de tip patriarhal, incompatibilă cu democraţiile moderne şi care dezavantajează profund femeile, transformându-le, în majoritatea ţărilor musulmane, în fiinţe cu drepturi extrem de limitate, incompatibile cu statutul unei femei moderne, aşa cum o percepem noi, de exemplu.
Mentalitatea este, în cazul lor, tradiţie susţinută de religie şi modificarea ei se poate face cu mare greutate – dacă nu cumva este imposibilă. Este unul dintre motivele extrem de profunde care explică cvasi-totala lipsă de apetenţă a ţărilor musulmane pentru civilizaţia de tip occidental.
„Înrudirea” noastră cu acest tip de societate se manifestă prin practicile clanurilor rome. Recent, a fost readus pe tapet cazul căsătoriilor între copii, o reminiscenţă primitivă, jenantă, aproape intolerabilă pentru o ţară care vorbeşte de integrare, care protestează la nivel oficial pentru fel de fel de discriminări reale sau imaginare, dar care se dovedeşte incapabilă să asigure domnia legii într-o comunitate din ce în ce mai autarhică. Se face trimitere la tradiţie, la simbolistică, la preeminenţa justiţiei interne (stabor) asupra unor practici judiciare oficiale. De fapt, nu este decât modalitatea prin care statul se pliază, din considerente diverse, pe obiceiurile de clan, acceptând încălcarea sistematică a regulilor de dragul unei dominări – inclusiv electorale – asupra etniei cu pricina.
Este exact ceea ce li se întâmplă ţărilor occidentale cu minorităţile (din ce în ce mai numeroase) musulmane şi, de ce nu, rome. Bazându-se pe valorile lor, în special pe toleranţă, au avut impresia că automat aceste valori vor fi îmbrăţişate şi de cei care s-au stabilit pe teritoriul lor naţional. Nu a fost deloc aşa. Respectivii nu au făcut decât să încerce replicarea propriului mod de viaţă în interiorul societăţii adoptive – ceea ce se întâmplă, la scară mică, şi în România.
Răspunsul nostru este deocamdată zero. Anchetele nu se vor solda cu nimic concret. Acceptând practici jenante, primitive, acceptând pagodele şi clanurile, acceptând dansurile cu Bercea Mondial, nu facem decât să întoarcem România spre o zonă din care cu greu va mai scăpa.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…

2 zile ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…

2 zile ago

Bulina neagră

R.E., din municipiul Deva Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

2 zile ago

Nu ratați ajutorul pentru încălzire! S-au deschis depunerile la Primăria Ghelari pentru sezonul rece și suplimentul de energie

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu ve­nituri reduse pot depune cererile și de­clarațiile pe propria…

2 zile ago

Primăria Comunei Băița modernizează serviciile publice: investiție de peste 65.000 de euro într-o autoutilitară nouă, din bani europeni obținuți prin GAL Țara Zarandului

Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii lo­cale și eficientizarea serviciilor…

2 zile ago

Protestul de la mina Vulcan s-a încheiat: minerii au ieșit la suprafață după negocieri în subteran

Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…

2 zile ago