Categories: Comunitate

Riscă să rămână izolaţi

Carmen Cosman

Un pod din Lupeni, aflat într-o avansată stare de degradare, riscă să se prăbuşească oricând, iar zeci de familii din cartierul Tusu ar rămâne izolate. Oamenii se tem că la ei nu va mai putea ajunge nici salvarea sau pompierii, în caz de nevoie.

Aşteaptă finanţarea

Podul respectiv nu mai are un picior de mai bine de un an, iar oamenii arată că greutatea lui se sprijină pe o ţeavă de apă, care poate ceda în orice moment. Locuitorii din zonă se tem că, dacă podul se va prăbuşi, vor rămâne izolaţi, iar ambulanţele ori maşinile pompierilor nu vor mai putea interveni în caz de urgenţă. „Noi am tot reclamat că podul se prăpădeşte, dar au venit de la gospodărire sau de unde or fi fost şi au pus nişte betoane şi pământ, apoi au plecat. Se poate vedea cum este surpat cu totul piciorul şi se strică din zi în zi, mai ales că trec maşinile pe el. Dacă se întâmplă vreo nenorocire şi se prăbuşeşte, n-o să mai treacă pompierii, dacă ia foc vreo casă. Vom rămânem izolaţi aici”, a declarat Ioan Sabău, un localnic.
În replică, reprezentanţii administraţiei locale susţin că în cel mai scurt timp, podul va intra în reparaţii capitale, în baza unui proiect de anvergură, care aşteaptă finanţarea de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. „Acel pod va fi reparat cât de repede se poate. În momentul de faţă, scrisoarea de finanţare pentru el este acceptată, iar miercurea trecută au venit specialiştii de la ADR Vest în zonă pentru proiectul în care podul din cartierul Tusu este cuprins. Este vorba despre un proiect de 32.000.000 de lei, care are ca obiectiv repararea acestui pod, alături de alte investiţii. Într-o săptămână, maximum două, vom primi toată documentaţia de la Bucureşti, iar într-o lună ne vom apuca de lucru”, a declarat Gabriel Lungu, city managerul municipiului Lupeni.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

ORĂȘTIE: DOI TINERI REȚINUȚI DUPĂ CE AU AGRESAT DOUĂ PERSOANE PE O STRADĂ DIN MUNICIPIU

Două persoane au ajuns la spital, una dintre ele fiind ulterior transferată la Deva, după…

2 ore ago

PERMISE DE CONDUCERE, CERTIFICATE DE ÎNMATRICULARE REȚINUTE ȘI DOSARE PENALE ÎNTOCMITE DE POLIȚIȘTII RUTIERI

Polițiștii rutieri care au acționat pe drumurile din județ, în perioada 27-29 martie, au reținut…

5 ore ago

Șofer fără permis, aflat sub influența alcoolului și cu mașină neînmatriculată, reținut de polițiștii din Lupeni

Un bărbat de 34 de ani, din Lupeni, a fost reținut de polițiști, după ce…

o zi ago

INTERVENȚIE A POLIȚIȘTILOR DIN HUNEDOARA ÎNTR-UN CAZ DE VIOLENȚĂ DOMESTICĂ

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au intervenit prompt, în seara zilei de 27 martie…

2 zile ago

ACȚIUNI AMPLE ALE POLIȚIȘTILOR HUNEDORENI PENTRU MENȚINEREA ORDINII ȘI SIGURANȚEI PUBLICE

Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat, în data de 27 martie 2026 și în noaptea…

2 zile ago

Un bărbat de 49 de ani a fost grav rănit în urma unui accident rutier care s-a produs, în această seară, în orașul Petrila, pe strada Cimpa

În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism. Echipajele de salvatori de la Detașamentul…

3 zile ago