Sala sporturilor din Cluj Napoca a fost gazdă la finalul de săptămână a celei de a doua ediţii a turneului internaţional de lupte libere pentru juniori, competiţie la care au participat circa 200 de sportivi (fete şi băieţi) reprezentând 15 ţări europene.
Fiind la prima lor participare internaţională cele două sportive reprezentante ale CNS Cetate Deva au avut evoluţii merituoase şi chiar dacă nu au urcate pe podiumul de premiere, cei doi antrenori care le-au pregătit sunt mulţumiţi de aceste performanţe internaţionale.
Andreea Bocănici, pregătită de prof. Suraj Liviu Moravan, a evoluat în cadrul acestor întreceri la categoria 62 kg şi s-a clasat pe locul VI. Cea de a doua reprezentantă a clubului devean participantă la turneul de la Cluj Napoca, Andreea Manea (pregătită de antrenorul Ioan Ailincăi), a evoluat la categoria 50 kg şi s-a clasat pe locul V.
De remarcat faptul că ambele sportive sunt medaliate cu bronz la campionatele naţionale, sunt componente ale lotului naţional de junioare 3 de la Cluj şi sunt, cum spuneam, la prima lor participare, ceea ce înseamnă că au înregistrat de acum şi experienţă competiţională… internaţională.
Max, colegul nostru cu nas fin și energie cât cuprinde, a împlinit, astăzi, 1…
De astăzi, noul prefect al județului este Szell Lorincz (UDMR). El este singurul care a…
Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Hunedoara au reușit identificarea și reținerea unui tânăr…
Gurile rele din regiune povestesc pe la colțuri că fostul șef al unei instituții de…
Prof. univ. dr. Sorin Mihai Radu, rectorul Universității din Petroșani Pentru organizarea unei conferințe internaționale…
Dănuț B., din Vulcan Pentru că a fost trimis în judecată pentru mai multe infracțiuni…