Categories: Comunitate

Rezonanțe patriotice

Biblioteca Județeană „Ovid Den­su­sianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Academia Română, Institutul de Istorie „George Barițiu” Cluj-Napoca și Centrul de Studii Transilvane Cluj-Napoca, organizează în 16 februarie 2026, ora 1700, în Sala de Ședințe a Consiliului Județean Hunedoara, un eveniment editorial cu totul deosebit, cu profunde rezonanțe patriotice.

Eveniment științific
În prima parte a manifestării va fi lan­sat volumul intitulat „Între local şi european: 240 de ani de la martirajul lui Horea, Cloşca şi Crişan”, volum ce cu­prinde comunicările susținute de par­ticipanții la conferința omonimă des­fășurată la Deva în perioada 22-23 mai 2025.
Volumul, editat de Academia Ro­mână și Centrul de Studii Transilvane din Cluj-Napoca, este coordonat de istoricul Ioan Bolovan de la Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Na­poca și de Ioan Sebastian Bara, mana­gerul Bibliotecii Județene „Ovid Den­susianu” Hunedoara – Deva.
Conferința consacrată Răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan a fost con­cepută și a reușit să fie un eveniment științific care a omagiat așa cum se cuvine momentul dramatic, momentul de cumpănă în istoria frământată a românilor transilvăneni. Toate pane­lurile și intervențiile susținute de istorici români și străini, oameni de cultură, fețe bisericești au avut o ținută in­te­lectuală elevată și au adus foarte multe elemente de noutate, inedite, legate de răscoala din 1784.
Așa cum se procedează la toate con­ferințele importante, comunicările au fost adunate într-un volum care se va alătura bogatei bibliografii pe tema acestei răscoale și a nemuritorilor ei martiri.
Lucrarea este structurată în șase părți care cuprind studii bine docu­men­tate și elaborate după riguroase criterii ale unei cercetări științifice: Percepții străine ale românilor și ale răscoalei de la 1784; Între tradiție și inovare me­to­dologică; Represalii și consecințe; Me­morie și reprezentare; Istorie și is­to­riografie; Între mitologie și realitate.

Responsabilitate majoră
Prefața lucrării este semnată de is­to­ricul prof. univ. dr. Ioan Bolovan care, sub­liniind și salutând contribuția con­ducerii Consiliului Județean Hunedoara la organizarea acestei conferințe, a­pre­ciază faptul că: „În ciuda aparentului dezinteres al multor autorități publice centrale și locale față de memoria is­to­rică, mai există instituții și personalități care au înțeles că le revine o res­pon­sabilitate majoră pentru susținerea și promovarea patrimoniului istoric local, a istoriei naționale”.
Aceste afirmații ne dau încrederea și motivația să ne implicăm și de acum înainte în organizarea de manifestări cultural-ști­ințifice dedicate unor mo­mente istorice de răs­cruce din istoria Ro­mâniei în general, din istoria Tran­sil­vaniei în mod deosebit.
Amplul volum de­di­cat răscoalei con­duse de Horea, Cloșca și Crișan va avea parte, cu si­gu­ranță, de a­pre­ci­e­rea is­toricilor și a tu­tu­ror ce­lor care vor să cu­noas­că a­cest eve­ni­ment dra­ma­tic pe­tre­cut cu două se­cole și ju­mătate în urmă.
Cu același prilej, se va lansa un volum in­te­re­sant cu caracter etno-folcloric, „Pers­pective istorico-de­mo­grafice asu­pra fa­mi­liei hune­do­­rene. Conti­nu­i­tate și schim­bare (1850-1938)” a cărui au­toa­re este prof. dr. Lo­redana-Lucica Vîtcă, apărut tot sub egida Academiei Ro­mâne și a Centrului de Studii Tran­sil­vane. Volumul este ro­dul unei ample cer­cetări sub multiple un­ghiuri – de­mo­grafic, sociologic, antro­pologic, istoric – a evoluției familiei hunedorene într-un arc de timp ce cuprinde pe­ri­oada ulti­mei jumătăți a secolului XIX și primele decenii ale secolului XX. Isto­ri­cul Ioan Bo­lovan apre­ciază că această cer­ce­tare este „o operă de pionierat, fiindcă tre­ce de stadiul strict pozitivist și des­crip­tiv de prezentare a feno­me­ne­lor de­mo­grafice din județul Hune­doa­ra, apli­când noile achiziții meto­do­logice din literatura de specialitate internațională în materie de istorie a populației”.
Ambele lansări de carte reprezintă evenimente editoriale care sperăm că vor reține atât atenția specialiștilor, cât și a publicului larg.

Ioan Sebastian Bara,
manager

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Doi fruntași ai tur­nă­toriilor din vremea fostului regim au a­juns la concluzia că experiența lor…

12 ore ago

Bulina albă

Toma Coconea, parapantist din Petroșani Pentru că va participa la una dintre cele mai dure…

12 ore ago

Bulina neagră

Ștefan C. Pentru că este acuzat și judecat de comiterea infracțiunilor de purtare abuzivă și…

12 ore ago

A vrut să spargă seifurile unui CAR, a ajuns după gratii

Condamnat, în urma contopirii cu o altă pedeapsă, la aproape 3 ani de închisoare cu…

12 ore ago

Cadastru gratuit pentru cetățenii din Bucureșci. Apel al primarului

Magdalena Șerban Înregistrarea proprietăților în ca­dastru și cartea funciară rămâne, pentru mulți proprietari din mediul…

12 ore ago

Răchitova: impozitele s-au majorat fiindcă a decis Guvernul. Conducerea locală, neputincioasă în fața legii

Magdalena Șerban La Răchitova, majorările de dări locale, situate între 70-100%, nu au fost dorite…

13 ore ago