Revine Noaptea bibliotecilor!

După o nedorită întrerupere de un an, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, reia seria de eve­ni­mente culturale desfășurate sub genericul Noaptea Bibliotecilor și, în ziua de 2 oc­tombrie 2021, ora 1800, își deschide din nou porțile pentru cea de-a X-a ediție a acestei mult îndrăgite activități.

Frumusețea muncii de bibliotecar
Publicul fidel al bibliotecii este deja fa­mi­liarizat cu această manifestare ce are loc la fiecare început de octombrie și de fiecare dată este prezent la Noaptea Bibliotecilor pentru a lua parte la programul bogat și divers pe care l-am pregătit.
Așa cum se vede în programul mani­fes­tării, copiii se vor bucura și în acest an de o atenție specială, fiindu-le dedicate câteva ore pline de activități plăcute și pline de antren, de la teatru la jocuri în aer liber și fotografii la minut.
Nu va lipsi muzica pe care în acest an ne-o va aduce trupa Taxi, nu va lipsi nici filmul, întregul program a fost în așa fel conceput încât să facă plăcere unui evantai larg de vârste și gusturi.
Vizitatorii vor avea prilejul să cunoască nu­meroasele lucrări apărute sub egida Bi­blio­tecii Județene, lucrări adunate și pre­zentate în cadrul expoziției „Sub egida bi­blio­tecii…”: de la „Județul Hunedoara, mono­grafie” și „Deva, monografie” la revista „Vox libri” și volumul dedicat Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva la îm­plinirea a 65 de ani de activitate.
De fiecare dată, Noaptea Bibliotecilor ne dă ocazia să prezentăm în fața prietenilor noștri fideli, în fața tuturor celor care ne trec pragul, activitatea noastră, specificul și fru­mu­sețea muncii de bibliotecar, să atragem cât mai mulți viitori prieteni ai bibliotecii. Cu siguranță, cei care vor lua parte la Noaptea Bibliotecilor vor înțelege și mai bine rolul bi­bliotecii noastre în viața culturală a județului Hunedoara. Copii sau adulți, ei se vor simți apropiați de această instituție a cărei primă preocupare este să fie cât mai utilă tuturor celor care aleg să fie alături de noi.
Celor care ne vor fi oaspeți la Noaptea Bi­bliotecilor le promitem momente plăcute pe care le-am pregătit cu foarte mult drag și responsabilitate față de toți cei care ne prețuiesc munca și au încredere în noi.
Menționăm că toate activitățile în aer liber programate pentru Noaptea Bibliotecilor se vor desfășura în curtea spațioasă a Con­si­liu­lui Județean Hunedoara, spațiu care ne-a fost pus la dispoziție cu aceeași genero­zi­tate cu care această instituție ne acordă spri­jin ori de câte ori este necesar.

Ioan Sebastian Bara, manager

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Nici bine nu i s-a us­cat cerneala pe cer­ti­ficat și a cam uitat de unde…

5 ore ago

Scenariu de coșmar cu facturile de energie ale românilor. Ce consumatori vor plăti sume mai mult decât duble de la 1 iulie

Eliminarea schemelor de sprijin din fac­turile de energie electrică, de la 1 iulie va avea…

5 ore ago

Bulina neagră

Tibor B., recidivist din Vulcan Pentru că a fost arestat preventiv de către Judecătoria Petroșani,…

5 ore ago

Bulina albă

prof. Adriana Popa, reputat antrenor la gimnastică Pentru organizarea Concursului regional ”Cupa Parâng” la gimnastică…

5 ore ago

Polițist bătut pentru că și-a făcut meseria. Agresorul a primit o pedeapsă cu suspendare

Incidentul a avut loc în Călan, în urmă cu circa patru ani, iar agresorul era…

5 ore ago

Hunedorean păcălit cu acțiuni la Bursă

Victima, un bărbat din municipiul Hunedoara, a fost convins de către escroci să instaleze o…

5 ore ago