Categories: Sport

Reunirea Jiului s-a amânat


Cu datorii către majoritatea jucătorilor şi cu incertitudine maximă în privinţa viitorului, echipa patronată de Alin Simota şi-a amânat reunirea programată ieri, pentru data de 21 ianuarie. Cum fotbalul e bolnav fără bani, Jiul Petroşani este din nou la un pas de colaps. Ca dovadă, restanţele salariale şi lipsa unor perspective sigure de redresare au făcut ca reluarea pregătirilor pentru retur, programată pentru ieri, să fie amânată cu o săptămână. Chiar şi aşa, mai mult ca sigur, la prima întrunire din 2013, indiferent când va avea ea loc, nu vor mai răspunde prezent Dumitru Hotoboc (plecat la CSM Râmnicu Vâlcea), Adrian Drida, Bogdan Toc (ambii deveniţi liberi de contract în urma memoriilor depuse la Federaţie), Gabriel Apetri, Mircea Gheorghe, Marius Mareş, dar şi Dumitru Copil. În aceste condiţii, antrenorii vor miza, dacă echipa nu se va retrage din campionat, doar pe juniori, cei care au dus, de altfel, greul şi în ultimele partide ale anului trecut. (C. Marinuţ)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din localitate nu mai contenesc cu foșnitul pe la colțuri: deși fotoliul de…

21 de ore ago

Bulina albă

Gheorghe Florin Ghețău, profesor în municipiul Lupeni Pentru că este coautor al manualului de Istorie…

21 de ore ago

Bulina neagră

Gheorghe I., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

21 de ore ago

Atac fără precedent în Hunedoara: Un bărbat a fost pus la pământ de trei urși în comuna Pui. Specialiștii sunt uimiți de comportamentul animalelor

Un incident de o gravitate extremă, considerat fără precedent în ultimul deceniu, a avut loc…

21 de ore ago

De la martor la condamnat: Un bărbat din Uricani a negat o bătaie în fața probelor video și s-a ales cu amendă penală

Un bărbat din localitatea Uricani a fost condamnat de Judecătoria Pe­troșani pentru mărturie minci­noa­să, după…

21 de ore ago

Dosar penal și ordin de protecție pentru o femeie care și-a amenințat fostul socru că îi dă foc la casă

O femeie în vârstă de 31 de ani s-a ales cu dosar penal și a…

21 de ore ago