Arpi Gabor, Viorel Cârcel şi Raul Lăpădat, toţi din Buceş, acuzaţi că au prădat o vârstnică folosindu-se de pretextul că reprezintă un partid politic, au fost plasaţi sub control judiciar. Decizia a fost luată, luni, de Tribunalul Hunedoara după ce Judecătoria Brad le prelungise arestul preventiv. Tinerii cu vârste cuprinse între 21 şi 28 de ani, la finele anului trecut, au intrat în locuinţa unei vârstnice cu scopul de a fura. I-au spus femeii că-i oferă paste făinoase, gratuit din partea unui partid politic, iar unul dintre ei i-a scotocit prin casă. Poliţiştii au găsit asupra lui suma de 200 de lei, bani furaţi din portofelul victimei, care era păstrat într-un dulap. Un vecin al femeii a sesizat că unul dintre tineri a ieşit grăbit din casă şi l-a reţinut până la sosirea poliţiştilor. (M. Gânju)
La sosirea pompierilor, focul se manifesta la o magazie folosită pentru uscarea lemnelor, cu o…
Pompierii intervin cu 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă, iar la fața locului…
Chiar dacă jocurile de noroc ar trebui percepute în special ca o formă de divertisment,…
„Împărtășesc cu voi vestea care ne-a bucurat și emoționat în același timp: Proiectul „GREEN SPO…
Polițiștii din municipiul Petroșani au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 22 ani,…
Datele recente confirmă realitatea resimțită zilnic de hunedoreni: economia este în declin, iar România se…