Categories: Actualitate

Vârstnică tâlhărită pe stradă de trei tineri

Trei tineri de 19, 20 şi 22 de ani, toţi din municipiul Lupeni, sunt cercetaţi de poliţişti după ce au lovit o pensionară din localitate şi i-au furat poşeta.

Victima a fost cea care a anunţat tâlhăria, iar poliţiştii au reuşit să dea repede de urma tâlharilor. Femeia de 75 de ani le-a spus acestora că a fost atacată pe Strada Gorunului, lovită de către unul dintre tineri în zona capului, ca mai apoi să-i fie smulsă poşeta.
”Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Lupeni, în urma cercetărilor şi a probatoriului administrat, au depistat trei tineri cu vârste de 19, 20 şi 22 de ani, ca fiind autorii tâlhăriei, cât şi a unor furturi din locuinţe şi stradale comise în perioada decembrie 2019 – 2020”, a arătat IPJ Hunedoara. Cei trei suspecţi, Elis Ramadani Covaci, Vasile Vlăduţ Ioanăş şi Cristian Luţă sunt cercetaţi pentru furt calificat, tâlhărie ori complicitate şi au ajuns după gratii. Suspecţii au cerut judecătorilor să fie plasaţi în arest la domiciliu sau control judiciar, dar judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Petroşani le-a respins cererile ca neîntemeiate. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Rectorul Universității din Petroșani, distins la Paris cu medalia de aur a Societății pentru Încurajarea Progresului.

Prof. univ. dr. ing. Sorin Mihai Radu a primit medalia de aur a Société d'Encouragement…

8 ore ago

HUNEDOARA PRIMEȘTE 10 MICROBUZE ELECTRICE ȘCOLARE. PESTE 40 DE AUTOVEHICULE NOI, ÎNTR-UN SINGUR AN

Investiție de aproape 12 milioane de lei, prin AFM. Microbuzele merg în 10 comune și…

9 ore ago

Arbori noi pentru Hunedoara: Campania de modernizare a Parcului Central continuă cu sprijinul campionilor de la FC Corvinul

Zona Parcului Central din municipiul Hunedoara continuă să se transforme într-un plămân verde modern, grație…

15 ore ago

Sibiu vs. Deva: ce caută familiile când aleg un apartament cu 3 camere

Pentru multe familii din centrul și vestul țării, apartamentul cu 3 camere este prima locuință…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

„Auzi, fată/băiatu, dar tu ai aflat ultima noutate din zonă? Că fierbe tot târgul de…

o zi ago

Bulina albă

Sorin Nistor, primarul comunei Zam Pentru că a făcut posibil ca locuitorii comunei să aibă…

o zi ago