Ancheta dusă de procurorii DNA în dosarul de corupție în care este cercetat Mircea Moloț pare să fie una de proporții. În această dimineață, oamenii legii au ridicat noi acte de la Consiliul Județean Hunedoara, care țin de activitatea instituției în perioada în care era condusă de președintele suspendat.
Potrivit unor surse din CJ Hunedoara, procurorii au solicitat acte financiar-contabile dintre anii 2010 – 2014. Doar că, fiind vorba de un volum foarte mare de documente, o parte dintre acestea urmează să fie trimise pe parcursul săptămânii viitoare. În cadrul aceleiași acțiuni de astăzi, procurorii DNA au făcut o vizită și la Primăria municipiului Hunedoara. De aici, au solicitat anumite documente care privesc relația dintre cele două instituții, respectiv Consiliul Județean și Primăria Hunedoara.
Acțiunile procurorilor de astăzi ne-au fost confirmate de surse oficiale din cadrul DNA. Mai mult de atât, în dosarul de corupție al președintelui suspendat al CJ Hunedoara au apărut elemente de noutate. Oamenii legii au dispus instituirea sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale celor cinci inculpați din dosar, fiind vorba de Mircea Moloț, Robertto Venter, Tiberiu Balint, Emanoil Milică Pup și Vasile Axinte.
”Procurorii DNA – Serviciul Teritorial Alba Iulia au solicitat noi acte de la Consiliul Județean Hunedoara și de la Primăria municipiului Hunedoara cu privire la dosarul în care sunt cercetați cei cinci inculpați, despre care ați fost anunțați printr-un comunicat. Este vorba de un reprezentant al Parchetului care s-a deplasat cu un mandat prin care a cerut documentele respective, nefiind vorba de percheziții sau alte acțiuni de acest fel. Ca element de noutate în acest dosar, vă pot comunica faptul că a fost instituit sechestru asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale celor cinci inculpați din dosar”, a declarat telefonic reprezentantul Biroului de presă al DNA – Structura centrală. (Natalia Bumbac)
Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…
Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…
Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…
Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o angajată și-a făcut…
Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…
View Comments
Cine stapaneste coruptia in judetul Hunedoara ,cine ,Molot Mircea Ioan .