Categories: Comunitate

REPERE MEDICALE. Obezitatea la copii și adolescenţi

Biolog Mădălina Negrău

Obezitatea este cea mai frecventă boală metabolică, fiind caracterizată prin creş­terea greutăţii corporale pe seama ţesu­tului adipos. În România incidenţa obezi­tăţii la copii variază între 5 – 10 la sută, greu­ta­tea ex­ce­sivă fiind un prim semnal de alar­mă pen­tru părinţii acestora. Obezitatea pre­­zen­tă în copilărie şi adolescenţă are ten­dinţa de a persista la maturitate şi mă­reşte riscul îmbolnăvirilor la vârsta adultă, in­diferent dacă adultul este obez sau nu.


Cauzele principale ale obezităţii sunt alimentaţia dezechilibrată (prea bogată în zaharuri şi grăsimi) şi în exces, care poate duce la un aport energetic crescut la copii şi adolescenţi, favorizând apariţia obezi­tăţii. Inactivitatea, lipsa de sport şi de miş­care sunt factori ce predispun la obezitate.
Mediul social şi cultural în care trăieşte copilul contribuie la formarea unei ati­tudini corecte sau greşite a copilului faţă de alimente prin exemplul dat. Părinţii sunt cei care pot impune schimbarea sti­lului de viaţă şi pot modifica obiceiurile alimentare greşite.
Obezitatea poate fi cauzată şi de func­ţionarea anormală a glandei endocrine, dar şi de unii factori genetici. Riscul co­piilor care au dezvoltat obezitate în primii ani de viaţă de a deveni adulţi obezi este de 40 la sută pentru copiii cu un singur părinte obez şi de 80 la sută pentru cei cu ambii părinţi obezi.
Problemele de sănătate cele mai frec­vente care pot apărea la copiii obezi sunt: diabetul, pancreatita, cardiopatia, pro­ble­me ale ficatului, probleme ortopedice, sin­dromul de apnee obstructivă în somn, refluxul esofagian, calculi biliari, disfuncţii în alimentaţie şi bulimia. Atunci când greu­tatea în exces se acumulează în jurul ta­liei, creşte riscul apariţiei unor probleme car­diovasculare şi a hipertensiunii, cresc de asemenea valorile glicemiei şi ale co­lesterolului.
De asemenea, dezvoltarea psiho-socială şi calitatea vieţii copiilor şi adolescenţilor este influenţată de obezitate, existând riscul ca aceştia să fie izolaţi social. Se ob­servă lipsa încrederii în sine şi nemul­ţumirea în ceea ce priveşte aspectul lor fizic.
Pentru identificarea şi evaluarea obe­zi­tăţii la copiii şi adolescenţii cu vârsta între doi şi 18 ani se utilizează indicele de masă corporală (IMC), care se obţine prin ra­por­tarea greutăţii în kg la pătratul înălţimii în metri. Valoarea acestuia se interpretează apoi în funcţie de vârstă şi sex cu ajutorul unor grafice.
Profilaxia obezităţii impune programe de supraveghere atentă a copiilor cu tendinţă de creştere în greutate. Strategiile de re­ducere a riscului de obezitate a copiilor se concentrează adesea asupra îmbunătăţirii obiceiurilor legate de alimentaţie prin reducerea semnificativă a alimentelor bo­gate în calorii, a consumului de mâncare de tip fast-food, a sucurilor acidulate şi a dulciurilor concentrate. O altă măsură la fel de importantă este reducerea activi­tă­ţilor sedentare, cum sunt privitul la tele­vizor, jocurile pe calculator, care nu tre­buie să depăşească 2h/zi şi încurajarea ac­tivităţii fizice şi sportive.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu: Hunedoara pe mâini bune!

Dan Bobouțanu și-a depus ieri candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Hunedoara.…

13 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie de la o pri­mărie continuă să facă afaceri pe banii…

13 ore ago