Categories: Actualitate

Repartiţiile în noul bloc ANL bagă dihonia în legislativul devean

Scandal, ieri, în Consiliul Local Deva, din cauza unui proiect de hotărâre privind aprobarea tabelului cu solicitanţii care pot beneficia de locuinţe ANL în municipiu. Unii dintre aleşi nu au înţeles de ce în şedinţa anterioară, votaseră o listă cu aceşti beneficiari, iar ieri, s-au trezit cu o altă listă. Secretarul municipiului Deva, Laura Sârbu, a încercat să-i lămurească. Cu toate acestea, până la finalul întrunirii, unii consilieri nu au priceput cum stă treaba.
Viceprimarul Ovidiu Moş a solicitat ca la acest proiect, să facă un amendament, astfel încât, în locul lui Ovidiu Draia, care a fost scos de pe listă pentru o locuinţă ANL, să fie numită o altă persoană. Scandalul s-a declanşat imediat, aleşii certându-se ca la uşa cortului. În plus, un devean, Ovidiu Netede, care susţine că are o cerere pentru o locuinţă ANL încă din anul 2002, a venit în faţa consilierilor, pentru a le spune că va da foc noului bloc ANL care  a fost dat în folosinţă anul acesta. Asta, pentru că el nu a primit un apartament de 10 ani, deşi are doi copii. (S. Popa)

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Ovidiu Mos betivul DEVEI. Chiar un asemenea ordinar care nu poate scoate 2 cuvinte, Ada am ajuns noi Devenii? Sa ne conducă un betiv ordinar? Sa-i fie rusine domnului Primar pe care l-am votat!!! Rusinica

Recent Posts

ANUNŢ VÂNZARE

Societate comercială vinde piatră (andezit) brută și concasată (sort 0-31,5mm; 0-63 mm; etc.) pentru construcții…

6 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Ăsta revine din pa­tru în patru ani mai ceva ca boala. Este vor­ba de un…

6 ore ago

Bulina albă

Dr. Iulia Roșu, medic specialist pneumolog în cadrul Sanatoriului de Pneumoftiziologie Geoagiu Pentru că s-a…

6 ore ago

Bulina neagră

Albert V. din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de furt,…

6 ore ago

Au furat la greu, iar acum plătesc! Percheziţii și suspecți reținuți!

Cinci bărbaţi au fost reţinuţi de poliţiştii Ser­viciului de Investigaţii Criminale Hunedoara, fiind acuzaţi de…

6 ore ago

Escrocheria „Călugărița” face ravagii în conturile românilor. Infractorii au găsit o nouă metodă de a obține venituri consistente

Inventivitatea infractorilor pare să nu cunoască limite, aceștia punând mereu la cale noi metode prin…

6 ore ago