Categories: Sport

Remizã câştigãtoare

Ciprian Marinuţ

Retezatul Haţeg a încheiat la egalitate, scor 1-1, amicalul cu Minaur Zlatna, dar antrenorul Titi Alexoi consideră că echipa se află pe un drum bun şi că va avea o faţă mult mai competitivă în retur.

Le-a lipsit pragmatismul

„Zimbrii” au controlat jocul în prima repriză şi şi-au creat mai multe ocazii de gol decât adversarii, în ciudat terenului greu, însă au ratat foarte mult. Minaur a speculat avântul ofensiv al haţeganilor şi a deschis scorul pe contraatac, prin fostul corvinist M. Dăscălescu, iar Retezatul a egalat prin veteranul Irina, care a marcat cu capul, după un corner. „Echipa a făcut un joc bun, dovadă că în afara golului, am mai avut alte 3-4 ocazii clare. Am jucat într-un sistem ofensiv 4-3-3, iar dacă terenul ne-ar fi permis să pasăm mai în viteză, altul ar fi fost rezultatul”, a spus Alexoi. În prima repriză, pentru Retezatul au jucat: Stamatin (Coman – Farkaş) Colţa, Irina, Vlad, Turcu, Enăşesc, Filipescu, Simoneac – Şaucă, Popescu, Gavriluţ. După pauză, au mai intrat: Burcă, Maier, Firan, Androne, Voinea, Pecea şi Muntean. Mâine, Retezatul va susţine un nou amical, acasă, cu Minerul Aninoasa.

Multe achiziţii

La Retezatul Haţeg au fost sau vor fi legitimaţi nu mai puţin de 10 fotbalişti. Toţi sunt din judeţul Hunedoara, cu precădere de la echipe din Valea Jiului. Au venit portarul David şi fundaşul central Vlad, ambii de la Jiul. Au mai fost „racolaţi“ Andrei Farcaş şi Pecear. Farcaş evoluează pe postul de portar şi vine de la Vulcan, în timp ce Pecear a venit pe filiera Minerul Lupeni. La Retezatul Haţeg s-a reîntors Androne, care a fost plecat în străinătate. Ultimele mutări în tabăra haţeganilor sunt Enăşesc, junior de la Victoria Călan, respectiv Bogdan Munteanu, care a evoluat la FC Hunedoara.

„Sperăm să finalizăm actele de transfer ale jucătorilor pe care i-am avut în pregătire în cantonament la Geoagiu. Avem o medie de vârstă de sub 21 de ani. Numai fundaşii Irina şi Turcu, care au 33 şi respectiv 30 de ani, sunt mai experimentaţi”, a precizat Titi Alexoi.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

ACȚIUNE INTEGRATĂ PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA MIGRAȚIEI ILEGALE, ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…

16 ore ago

ȘASE PERSOANE REȚINUTE ÎN URMA PERCHEZIȚIILOR DOMICILIARE PRIVIND FURTURILE DE CABLU DIN CUPRU

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…

16 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniș­te, că s-a ales praful de…

2 zile ago

Bulina albă

Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…

2 zile ago

Bulina neagră

C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…

2 zile ago