Regulile achiziţiilor publice la CJ Hunedoara s-au schimbat

Oana Mihnea

Consiliul Judeţean Hunedoara a aprobat luni normele procedurale interne privind realizarea achiziţiilor directe de bunuri, servicii şi lucrări la CJ şi la instituţiile subordonate.
Potrivit proiectului de hotărâre adus în atenţia consilierilor judeţeni, scopul acestei proceduri este acela de a stabili un set de reguli unitar pentru reglementarea modului de desfăşurare a achiziţiilor publice directe ale CJ Hunedoara şi instituţiile subordonate, stabilirea responsabililor privind întocmirea, avizarea şi aprobarea documentelor necesare, promovarea concurenţei între operatorii economici, garantarea unui tratament legal şi nediscriminatoriu faţă de operatorii economici, asigurarea transparenţei şi integrităţii procesului de achiziţie publică şi asigurarea utilizării eficiente a fondurilor publice. Achiziţie directă se face atunci când valoarea estimată fără TVA a contractului de servicii sau bunuri este mai mică de 30.000 euro, respectiv 100.000 euro pentru contractele de lucrări.
Mai precis, preşedintele CJ Hunedoara, Adrian David (foto), a menţionat că în acest fel, orice suspiciune legată de achiziţiile publice va fi eliminată. Mai mult, CJ Hunedoara are de acum sarcina de a publica pe Internet intenţia de a face anumite achiziţii de bunuri sau servicii timp de 72 de ore.
„Eu sunt convins că aşa asigurăm principiul transparenţei. Fiecare agent economic poate şti în orice moment despre o intenţie de achiziţie de la Consiliul Judeţean. Până acum se făcea un studiu de piaţă format din trei sau patru oferte şi nu cred că acoperim o plajă suficientă, dar s-a făcut în acest fel, pentru că aşa spune legea. Însă, consider că putem să fim mai buni, mai deschişi către colaborare cu orice persoană interesată şi nu cred că mai intră în discuţie achiziţiile între prieteni“, a precizat Adrian David, şeful administraţiei judeţene.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Sfârșit tragic în Munții Alpi pentru doi alpiniști români‼️

Trupurile lui Emil Gheorghe, un montaniard experimentat din Lupeni, și al camaradului său, Cornel Roman,…

12 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un purtător de chi­piu, spun gurile rele că are o pasiune bolnavă. Își bate nevasta…

17 ore ago

Bulina albă

Adrian Ahrițculesei, alpinist din Petroșani Pentru stabilirea unui record național, respectiv cucerirea celor 14 vârfuri…

17 ore ago

Bulina neagră

Suraj M., recidivist din Vulcan Pentru că a fost trimis în judecată pentru furt calificat.

17 ore ago

Minoră abuzată sexual timp de doi ani

Abuzatorul în vârstă de 25 de ani, din Petroșani, a fost trimis în ju­de­cată de…

17 ore ago

Trei turişti din Ungaria, salvaţi după ce s-au rătăcit în Retezat

Trei turişti din Ungaria, care s-au rătăcit în Masivul Retezat şi ajun­se­seră într-o stare de…

17 ore ago