Ştiu că actualul Guvern, în frunte cu preşedintele Traian Băsescu, urăsc Justiţia. Şi asta, pentru că magistraţii nu au acceptat să fie marionetele Guvernului, atunci când acesta le-a cerut să promulge tăierea cu 25 la sută a pensiilor sau atunci când dau dreptate bugetarilor ale căror sporuri legale au fost desfiinţate abuziv.
Pentru mine, intenţia actualului Guvern este clară: desfiinţarea şi supunerea totală a oricărei puteri capabile să i se opună.
Tocmai de aceea, în calitate de deputat al Partidului Social Democrat, voi iniţia o campanie împotriva acestui demers. Voi adresa o interpelare în Parlament, pentru a cere lămuriri ministrului Justiţiei privind această iniţiativă, chiar dacă municipiul Orăştie este reprezentat în Parlament de deputatul PDL Iosif Blaga, care, culmea, este lăsat de izbelişte de propriul partid. Voi face acest demers, pentru că cineva trebuie să ia atitudine. Justiţia trebuie să fie o putere separată de politic, un instrument lipsit de răzbunările unui partid care luptă împotriva propriului popor. Dacă reforma Justiţiei înseamnă distrugerea ei, mă voi opune, folosindu-mă de toate prerogativele mele.
Laurenţiu Nistor, deputat în Colegiul nr. 1
Brad-Valea Mureşului,
preşedintele organizaţiei judeţene
Hunedoara a PSD
De urgență, la fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, autoscara mecanică și…
“Hunedoara vă va iubi mereu, domnule Mircea Lucescu! Am transmis astăzi familiei Lucescu, din partea…
Într-o regiune de la noi, bârfitorii ne anunță că se formează o alianță a nelegiuiților.…
Valeriu Butulescu, dramaturg din Petroșani Pentru premiul acordat de Republica Moldova, pentru contribuţia la unificarea…
Darius V., din Vulcan recidivist Pentru Că a fost trimis în judecată pentru tâlhărie calificată.
Consiliul Județean Hunedoara a aprobat, ieri, cu majoritatea voturilor, repartizarea către unitățile administrativ-teritoriale a sumei…
View Comments
Bai nastasie, sum cum te-o chema. te-a intrebat cineva ceva? Te bagi asa...unde nu-ti fierbe oala, uiti ca esti inexistent???
Am ajuns in situatia in care un deputat PSD din colegiul Hateg lupta pentru oamenii din Orastie..Oare Blaga ce face? Sunte/ti cu un pas inaintea lor domnule Nistor! Va prelua PSD/ul ORASTIA?