După cum bine ştim, multe alimente ne pot servi ca medicamente în foarte multe boli şi simptome.
Dar, bineînţeles, ar trebui să umblăm un pic la obiceiurile noastre (nesănătoase, dar plăcute-de exemplu, cafeaua pe stomacul gol…) şi la introducerea altora care, chiar dacă ne-ar ajuta foarte mult, înlăturând foarte multe neplăceri, nu vrem nici măcar să le încercăm, de teamă că ne-ar displace total şi ne-am produce mai mult greaţă. Dar, ce preferăm de fapt? Să ne simţim rău cu un reflux gastric după aproape orice mâncare? Sau să vedem dacă putem remedia ceva cu un aliment sau un ceai care, cine ştie, s-ar putea chiar să ne placă şi să ne facă bine pe termen lung!? Un remediu minune, după părerea multora care l-au încercat în cazul refluxului gastric, dar şi în cazul costipaţiei, este apa caldă cu lămâie cu jumătate de oră înainte de masă; ajută corpul să-şi echilibreze în mod natural nivelul de acid. Un alt remediu minune este bicarbonatul de sodiu care poate neutraliza excesul de acid gastric foarte rapid datorită naturii sale alcaline. Să nu uităm ghimbirul, unul din cele mai cunoscute remedii (de către asiatici) pentru tractul digestiv (din păcate, este mai puţin cunoscut la noi) datorită faptului că acesta conţine enzime similare care se găsesc în stomac. Folosiţi ghimbirul, crud, lângă sosuri grele şi produse animale! (Dacă e neapărat nevoie să le consumaţi!) Veţi fi uimiţi ce digestie bună veţi avea! Doar ceaiul din ghimbir nu este suficient! Şi să nu uităm propolisul cu toate calităţile deosebite şi migdalele crude, care datorită calciului, au un efect alcalin!
(Informaţii suplimentare şi programări la tel. 0741-087.588 sau la Cabinet nutriţie Simona Timofte, Deva, Piaţa Victoriei, clădirea IPH, camera 8, parter)
A învățat din greșelile trecutului și pare gata de revanșă. A văzut că strategia adversarilor…
Victor Igărelu din Petroșani, multiplu medaliat Pentru obținerea medaliei de bronz la Campionatul European de…
Gavril B. din Lupeni, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată într-un nou dosar…
Bătaia de joc de peste 4 milioane de euro continuă. Este vorba de telecabina de…
Individul și-a lăsat și chiar încurajat copilul minor să conducă un autoturism pe drumurile publice.…
Recent, la sediul Poliției Municipiului Petroșani s-a prezentat un bărbat în vârstă de 56 de…