Categories: Sport

Redresare cu o adversară ruptă-n fund

Ciprian Marinuţ

FC Hunedoara a înscris după 450 de minute sterile şi a pus punct printr-o victorie unei serii de patru înfrângeri consecutive. „Alb-albaştrii” s-au impus cu 2-1, la Drobeta Turnu Severin, în faţa echipei Minerul Mehedinţi, însă succesul e unul fără mari motive de sărbătoare, deoarece formaţia de la Dunăre e măcinată de probleme financiare şi a jucat cu doi jucători mai puţin.

Start perfect, finiş cu promisiuni
Hunedorenii şi-au potolit foamea de gol în chiar primul minut al meciului contând pentru etapa a XII-a a Ligii a III-a, seria a IV-a. Darius Uibariu a deschis scorul la prima ocazie, cu un şut puternic din afara careului mare care l-a surprins pe portarul advers. A fost primul gol al hunedorenilor după cinci etape în care au avut interdicţie la gol. Minerul a replicat prompt, reuşind egalarea prin antrenorul-jucător Boboescu (minutul 8), care a profitat de o greşeală a juniorului Popa, titularizat în premieră de antrenorul Titi Alexoi şi schimbat apoi în minutul 25. La 1-1, FC Hunedoara a fost mai activă şi mai pragmatică, iar Făgărăşanu a marcat golul de 2-1, în minutul 43, cu un şut bine plasat. Reuşita hunedorenilor a adus şi un plus în plan psihologic, întrucât căpitanul mehedinţenilor a fost eliminat înainte de pauză, pentru o intrare dură. La revenirea de la cabine, FC Hunedoara a beneficiat de încă o surpriză plăcută, întrucât Minerul a revenit pe teren cu doar opt jucători de câmp. Se pare că un jucător a refuzat să mai intre pe teren în semn de protest la problemele financiare şi nu a fost nimeni să-l înlocuiască, deoarece gazdele nu au avut nici o rezervă. Cu doi oameni în plus, FC Hunedoara nu a mai marcat şi a câştigat la limită cu scorul stabilit la pauză. Totuşi, antrenorul Titi Alexoi a profitat de situaţie şi i-a oferit şansa debutului şi unui alt junior, Bloj, astfel că trupa hunedoreană a câştigat, pe lângă cele trei puncte, şi doi juniori care promit.

F.C. Hunedoara: Coman – Ciucurescu (Ciumaşu), Găceanu, Geacă, Florin Olariu (Grigore) – Şoit, Popa (Muntean) – Trăşcan, Uibariu, Făgărăşanu (Bloj) – Tecsi.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din târg șușo­tesc intens pe la colțuri des­pre un funcționar care a ui­tat…

8 ore ago

Bulina albă

Valeriu Butulescu, reputat poet și prozator din Petroșani Pentru organizarea unui simpozion dedicat marelui Constantin…

8 ore ago

Bulina neagră

Andrei M., din Petroșani, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată pentru furt calificat.…

8 ore ago

Cea mai „scumpă” doză: Un tânăr din Călan, condamnat la o amendă de peste 8.000 de lei pentru două folii de cannabis

Un consumator de droguri din orașul Călan, județul Hunedoara, a fost condamnat de magistrați la…

8 ore ago

Spitalul din Brad, un loc al speranței și al vindecării. Secția de Obstetrică-Ginecologie devine una etalon

Magdalena Șerban Când conducerea publică și cea a spitalului își dau mâna, rotițele se mișcă…

8 ore ago