Categories: Actualitate

Red Bull Romaniacs se implică în două proiecte sociale în Valea Jiului

În anul 2016, sub egida asocierii Enduro for Romania, organizatorii celui mai dur raliu de hard-enduro din lume, Red Bull Romaniacs, care se desfăşoară la Sibiu, au decis să pornească un proiect social prin intermediul căruia să ofere sprijin unor iniţiative locale, cu impact asupra societăţii.

Echipamente enduro donate de rideri
Rideri din întreaga lume au fost îndemnaţi să aducă cu ei la Sibiu obiecte sau echipament de care nu mai au nevoie, care au fost colectate şi apoi vândute împătimiţilor de enduro din întreaga ţară. Prin intermediul acestui proiect s-au strâns în cei doi ani aproape 60.000 de lei, care s-au dus spre Asociaţia Baby Care, în sprijinul proiectelor de dezvoltare a secţiei de neonatologie sau spre Serviciul Judeţean de Ambulanţă Sibiu.
Anul acesta, raliul de hard-enduro de la Sibiu, ajuns la cea de a 15-a ediţie, se va desfăşura timp de cinci zile, între 24 – 28 iulie, din care două zile raliul se va derula şi în Valea Jiului, una dintre cele mai greu încercate zone din România, de când a început declinul mineritului. Prin urmare, eforturile Enduro for Romania se vor îndrepta anul acesta spre două proiecte sociale din Valea Jiului.

Sprijin pentru copiii cu sindrom Down…
Asociaţia Down Valea Jiului a fost înfiinţată în anul 2007 iar în momentul acesta sunt 32 de copii ce beneficiază de sprijinul acestei asociaţii şi un număr considerabil de adulţi născuţi cu această boală cumplită. Asociaţia a fost înfiinţată de un grup de părinţi care au copii ce suferă de sindromul Down şi care în lipsa vreunui ajutor din partea statului român a luat problema pe cont propriu.
„Cea mai mare problemă a noastră este că statul român nu oferă absolut nici un ajutor copiilor ce suferă de această boală. Părinţii trebuie să se descurce cum pot. Cum tratamente subvenţionate de stat nu există, singura variantă sunt orele private de logopedie, care sunt foarte scumpe şi foarte greu de susţinut financiar de o familie din această zonă a ţării. Până acum ne-am mai descurcat cu cei 2% pe care am reuşit să îi obţinem de la minerii din zonă, însă cum numărul lor este din ce în ce mai mic, nu mai avem mari speranţe”, a spus Liviu Corsanschi, preşedintele Asociaţiei Down Valea Jiului.
În cazul în care terapia este începută din primele luni de viaţă, şase luni, un an, copiii afectaţi de această boală pot fi recuperaţi în proporţie de 80-90 la sută. „Ne-am dori să putem crea un centru permanent unde să putem îngriji aceşti copii. Părinţii lor îmbătrânesc, la un moment dat vor muri, ce se va alege de aceşti copii?”. Nevoile imediate ale asociaţiei sunt manualele de lucru în terapia copiilor cu sindrom Down. Aceste manuale le stimulează capacitatea intelectuală, îi ajută să vorbească şi să se integreze în societate. Pe lângă manuale, cei mici au nevoie de numeroase jocuri şi jucării special create pentru a fi utilizate în terapia copiilor cu sindrom Down, de care asociaţia, de asemenea, nu dispune.
„Jocurile îi ajută să îşi dezvolte dexteritatea şi intelectul. Scopul nostru este să îi recuperăm ca să poată merge la o şcoală de masă şi nu în şcoli speciale. Vrem să îşi creeze deprinderi personale, să poată face singuri diverse lucruri şi, în special, să interacţioneze cu ceilalţi oameni”, a mai spus preşedintele Asociaţiei din Valea Jiului.

…şi pentru cei de la grădiniţa “Lumea Copiilor”
Pe lângă contribuţia dedicată acestei asociaţii, din fondurile adunate în urma vânzării obiectelor donate de riderii din întreaga lume va fi sprijinită şi Grădiniţa cu program normal “Lumea Copiilor” din municipiul Lupeni. Grădiniţa îngrijeşte zilnic aproximativ 100 de copii care nu au nici un spaţiu de joacă amenajat corespunzător. „Am putea dota sala de sport a grădiniţei cu cele necesare, sau am putea amenaja un loc de joacă pentru cei mici în curtea grădiniţei, care nu este amenajată corespunzător pentru activităţile micuţilor”, a afirmat educatoarea Anita Burlacu.
Concurenţii ediţiei din acest an a Red Bull Romaniacs au fost rugaţi să participe la colectă cu cât mai multe obiecte, urmând ca ulterior acestea să fie vândute pentru a asigura fondurile necesare sprijinirii proiectelor. Obiectele vor fi colectate pe durata celor cinci zile de raliu în mai multe puncte de colectare din municipiul Sibiu, iar în ziua prologului, 24 iulie, acestea vor fi vândute persoanelor care doresc să contribuie la aceste două cauze şi doresc să îşi sporească garderoba offroad.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Razie cu efective mărite în municipiul Hunedoara: polițiștii și jandarmii au acționat pentru menținerea ordinii publice

Polițiștii și jandarmii hunedoreni au desfășurat, în seara zilei de 27 februarie 2026, o amplă…

o zi ago

Pestisu Mic și Vețel, tot mai aproape. Edilii celor două comune vor să le unească. Însă decizia le aparține cetățenilor

Magdalena Șerban Guvernul pregătește cea mai amplă reorganizare administrativ-teritorială a României din ultimele decenii. Reforma…

2 zile ago

*BĂRBAȚI ARESTAȚI PREVENTIV, BĂNUIȚI DE FURT CALIFICAT ȘI COMPLICITATE LA FURT*

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Petrila au pus în executare două mandate de arestare preventivă…

2 zile ago

*PERCHEZIȚII ȘI REȚINERI DUPĂ O SERIE DE FURTURI ÎN VULCAN: POLIȚIȘTII AU RECUPERAT JUMĂTATE DIN PREJUDICIUL CAUZAT*

Polițiștii din Vulcan au identificat și reținut doi minori, bănuiți de comiterea a trei furturi…

2 zile ago

Drive test AZI şi MÂINE. BYD ATTO 2 DM-i prezentat în premieră la Autoglobus Timișoara

  Cea mai nouă mașină de la BYD, liderul mondial în producția de vehicule cu…

2 zile ago

DOI BĂRBAȚI CARE CONDUCEAU AUTOVEHICULE PE DRUMURILE PUBLICE FĂRĂ A AVEA ACEST DREPT, DEPISTAȚI DE POLIȚIȘTI ÎN TRAFIC, ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii rutieri au întocmit dosare penale în cazul a doi bărbați, în vârstă de 42…

2 zile ago