Categories: Actualitate

Recuperarea medicală, o durere alinată pentru membrii CARP Deva


Magdalena Şerban

Pensionarii din judeţ, membri ai Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Deva (CARP), au acces, începând din 2011, la o bază de tratament şi relaxare ultramodernă, aceasta fiind rezultatul unui proiect european implementat şi dedicat unui „Centru social pentru persoanele vârstnice“.
Începând cu anul curent, CARP Deva a fost acreditat şi ca furnizor de servicii sociale, printr-un centru de zi, aşa că membrii pot beneficia de o serie de avantaje, inclusiv în ceea ce priveşte tratamentele de recuperare medicală.
“Un cabinet de Fiziokinetoterapie şi Recuperare Medicală a funcţionat în cadrul CARP Deva încă din anul 1960, dar aparatura era rudimentară, aşa că era nevoie de o schimbare majoră. Acum, în 2012, putem vorbi de această schimbare, pentru că la cabinet avem personal calificat – doctorul de aici fiind unul foarte cunoscut în judeţ şi apreciat pentru profesionalismul său, iar aparatura este una de ultimă generaţie şi este destinată unei game largi de activităţi medicale: terapie de curenţi interferenţiali, vacuum prin electroterapie, terapie cu ultrasunete, magnetoterapie, terapie Laser, terapie unde scurte, terapie microunde, tracţiune controlată, baie de parafină, terapie cu lumină monocromatică, elongaţii cervicale şi lombare etc. Avem săli special amenajate pentru fizioterapie, kinetoterapie, respectiv magnetoterapie, pentru că totul trebuie să se desfăşoare conform graficelor medicale în vigoare”, a precizat Francisc Kovacs, preşedintele CARP Deva.  Conform celor spuse de Ana Maria Semerean, director de dezvoltare în cadrul CARP Deva, fiecare membru al Casei poate beneficia, în funcţie de ceea ce-i prescrie medicul, de câte patru proceduri gratuite de fizioterapie pe zi de tratament, indiferent de pensia pe care o are.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Terapia prin curent electric este foarte eficienta in cazul multor boli.Cabinetele de fizioterapie sunt un beneficiu pentru toata lumea dar atunci pentru pensionari.Felicitari celor care se gandesc si la ei.

Recent Posts

POLIȚIȘTII DIN HUNEDOARA AU IDENTIFICAT ȘI REȚINUT UN TÂNĂR BĂNUIT DE COMITEREA UNEI TÂLHĂRII CALIFICATE

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Hunedoara au reușit identificarea și reținerea unui tânăr…

2 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din re­gi­u­ne povestesc pe la col­țuri că fostul șef al unei instituții de…

18 ore ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. Sorin Mihai Radu, rectorul Universității din Petroșani Pentru organizarea unei conferințe inter­na­ționale…

18 ore ago

Bulina neagră

Dănuț B., din Vulcan Pentru că a fost trimis în judecată pentru mai multe infracțiuni…

18 ore ago

Prin noile măsuri ale guvernului, Sediile ANAF din județ, decapitate

Reorganizarea ANAF în județul Hune­doara, parte a unui proces național, vi­zează reducerea drastică a sediilor…

18 ore ago

Cum a rămas un bărbat din Petroșani fără 5.500 de lei după un singur SMS

O clipă de neatenție și un mesaj primit pe telefon au fost suficiente pentru ca…

18 ore ago