Categories: Comunitate

Rectificare bugetară minusculă la Densuş

 

              Foarte mulţi primari, indiferent de coloratura politică, se plâng de banii puţini cu care s-au ales în urma recentei rectificări bugetare. Existând proiecte europene în derulare, ce necesită cotă de cofinanţare, le este greu, chiar imposibil, să-şi onoreze obligaţiile financiare. Comuna Densuş, de exemplu, a primit 20.000 de lei, chiar dacă necesarul este de sute de mii de lei.
„Trăim cu speranţa că până la finele anului se vor mai face unele schimbări şi lucrurile nu rămân în stadiul actual. Cu 20.000 de lei nu reuşim prea multe. Fiind în implementare proiectul european de modernizare de drumuri (un milion de euro) şi cel de modernizare şi dotare a căminelor culturale, în sumă de circa 500.000 de euro, e musai să fim acoperiţi. Toate avizele, dirigenţiile de şantier sunt neeligibile şi trebuie să le suportăm noi, din bugetul propriu. Am reuşit ca la început de an să prindem câte ceva pentru acestea, dar a mai rămas. Şi la plăţile însoţitorilor persoanelor cu handicap şi la fondul salarial vom avea probleme, fiind uşor descoperiţi pe ultima sută de metri din 2019. Nu am avut fonduri nici pentru acordarea voucherelor de vacanţă. După cum spune la lege, e obligatoriu. De pe la Finanţe ne-au mai cerut listă cu ce avem nevoie, dar nu ştim nimic concret. Totuşi, noi trăim cu speranţa”, a precizat Adrian Vîrtopean (foto), primarul comunei Densuş. De altfel, deocamdată singura sa bucurie administrativă vine din finanţările europene câştigate, ce vor aduce comunităţii investiţii de câteva milioane de euro.(Magdalena Şerban)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie mutată de pe o funcție de con­ducere de la o…

5 ore ago

Bulina albă

Ana-Maria Chirițoiu, absolventă a Colegiului Național „Iancu de Hunedoara” din municipiul Hunedoara, Pentru că a…

5 ore ago

Bulina neagră

V.B., din municipiul Deva Pentru că a fost depistat în libertate, după ce pe numele…

5 ore ago

Dezvoltare personală prin teatru pentru membrii Consiliului Copiilor Deveni

 • Atelier organizat în cadrul inițiativei UNICEF „Localități Prietene ale Copiilor” Membrii Consiliului Copiilor Deveni…

6 ore ago

Incendiatorul maşinii fostului primar al Vulcanului cere să fie reabilitat

Bărbatul a arătat judecătorilor că, după ce a fost eliberat din închisoare, și-a câștigat existența…

6 ore ago

Aparat de top pentru scanare DEXA, la Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara

Magdalena Șerban Scanarea DEXA (osteodensi­to­me­tria) este „standardul de aur” pentru diagnosticarea osteoporozei și eva­luarea densității…

6 ore ago