Un hoţ recidivist, în vârstă de 26 de ani, din municipiul Hunedoara, a fost prins şi dat pe mâna poliţiştilor, după ce a încercat să fure poşeta unei paciente aflate în Spitalul Municipal din Hunedoara.
Bărbatul, profitând că uşile de acces în Spitalul Municipal Dr. ”Al. Simionescu” au fost lăsate nesupravegheate, a intrat în unitatea medicală. A pus mâna pe geanta unei femei, care în acel moment se afla în sala de operaţie. În interiorul genţii se afla un portofel cu cartea de identitate, suma de 113 lei, mai multe carduri bancare, un telefon mobil şi alte obiecte personale. Tocmai când se pregătea să dispară cu aceasta, pe holul secţiei a fost observat de asistente, care şi-au dat seama că poşeta nu-i aparţine şi i-au luat-o din mână. Hoţul s-a speriat şi, ca să nu fie nevoit să dea socoteală pentru fapta sa, a încercat să fugă. Spre ghinionul lui, a fost prins în curtea spitalului de agenţii de pază.
Odată ajuns pe mâna autorităţilor, au ieşit la iveală şi alte lucruri. Hunedoreanul avea experienţă în astfel de infracţiuni, deoarece s-a descoperit că este cercetat penal în alte 11 dosare pentru furturi de genţi, borsete, telefoane mobile, atât din locuinţele unor persoane, cât şi din saloane de spital şi cabinete medicale sau birouri ale mai multor instituţii, toate de pe raza municipiului Hunedoara. Hoţul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar în urma prezentării în faţa magistraţilor de la Judecătoria Hunedoara, aceştia au decis trimiterea lui în arest preventiv pentru 30 de zile.
Polițiștii din Petroșani au reținut un tânăr de 26 de ani, pentru 24 de ore,…
Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…
În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…
Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…
Scena politică românească fierbe în culise, mai ales după instabilitatea guvernamentală recentă, iar zvonurile despre…
Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…