Categories: Sport

Raul Bădărău, de la înotul de performanţă, la „judecătorul“ din terenul de fotbal

      Fost sportiv de performanţă în cadrul clubului hunedorean de nataţie, acum student la Facultatea de educaţie fizică şi sport din cadrul Universităţii Babeş- Bolyai din Cluj Napoca,Raul Bădărău (foto) face parte din categoria tinerilor arbitri lansaţi de echipa de conducere a AJF Hunedoara şi pe care i-am urmărit în cursul sezonului trecut, la partidele la care au fost desemnaţi să oficieze.
Reporter: Când ai debutat şi care a fost până acum cel mai greu meci la care ai oficiat?
Raul Bădărău: Am debutat la 15 martie 2015 cu emoţii, iar cel mai difícil meci pe care l-am arbitrat a fost în Valea Jiului, la partida dintre CS Inter Petrila şi CSM Vulcan, scor final 1-.1. Au fost multe proteste din partea oficialilor echipei gazdă, cu jucători indisciplinaţi, dar totul a fost bine până la urmă.
R: Care ar fi arbitru model pe care tu îl apreciezi şi echipa preferată?
R.B.: Greu de spus, dar pentru mine un adevărat model în arbitrajul internaţional este Damir Skokina. Despre echipa preferată, cum noi trebuie să fim imparţiali, nu pot să declar că am o echipă preferată.
R: Ai practicat înotul de performanţă 11 ani, cu multe rezultate de nivel naţional. Crezi că arbitrajul îţi va aduce alte satisfacţii pe plan sportiv?
R.B.: Personal, îmi place ceea ce fac, e frumos şi la linie, dar cel mai frumos e la centru, unde ai mereu situaţii difícile pe care trebuie să le rezolvi. Sper să am rezultate şi în arbitrajul românesc, iar pentru acest lucru mă pregătesc cu ambiţie.(Nicolae Gavrea)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Botosi, epilati, maraind cu talent. Fotbalistii de azi, mai rau ca aia de ieri.

Recent Posts

Un bărbat de 49 de ani a fost grav rănit în urma unui accident rutier care s-a produs, în această seară, în orașul Petrila, pe strada Cimpa

În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism. Echipajele de salvatori de la Detașamentul…

2 ore ago

CONSILIUL JUDEȚEAN HUNEDOARA A CONTESTAT HOTĂRÂREA DE GUVERN PRIN CARE DIRECȚIA SILVICĂ HUNEDOARA VA FI COORDONATĂ DE LA ALBA

Consiliul Județean Hunedoara a declanșat oficial demersurile pentru contestarea Hotărârii de Guvern prin care Direcția…

2 ore ago

O clipă de teribilism. Un risc imens. O viață care se poate termina.

Depășirile periculoase nu sunt doar „manevre riscante” — sunt decizii care pot aduce tragedii. În…

4 ore ago

ANGAJAT DIN ORĂȘTIE, REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE AR FI SUSTRAS COMPONENTE ELECTRONICE DINTR-O FABRICĂ

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara – Serviciul de Investigații Criminale au fost…

7 ore ago

MINORĂ DIN DEVA, PROTEJATĂ DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE FOSTUL IUBIT I-AR FI DISTRUS UȘA LOCUINȚEI

Poliția Municipiului Deva a fost sesizată, în data de 26 martie 2026, în jurul orei…

7 ore ago

CONFLICT ÎNTRE MAI MULTE PERSOANE ÎNTR-O LOCALITATE DIN HUNEDOARA: UN BĂRBAT A FOST REȚINUT DE POLIȚIȘTI

Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată, în seara de 26 martie 2026, în jurul orei…

7 ore ago