Categories: Comunitate

Râu de Mori: taxe nemajorate în 2019

Magdalena Şerban

Administraţia comunei Râu de Mori nu majorează taxele şi impozitele locale pentru anul 2019, ele fiind doar actualizate la rata inflaţiei, după cum prevede legea.
„Nu le-am majorat, situaţia economică general valabilă fiind una destul de apăsătoare. În schimb, am fost nevoiţi să le actualizăm la rata inflaţiei, cadrul legislativ obligându-ne să facem acest lucru. Legat de încasări, au rămas în urmă cu plăţile cei care au luate în concesiune păşuni alpine, cel mai probabil întârziind din pricina subvenţiilor de la APIA. Însă este cunoscut faptul că nu emitem nici o adeverinţă persoanei care are datorii la buget, până nu şi le onorează. Deocamdată nu ne facem griji, oamenii depinzând de respectivele subvenţii. Vor veni să-şi achite dările atunci când le vor primi. În rest, au mai fost trimise înştiinţări şi somaţii acolo unde a fost cazul, atât persoanelor fizice cât şi celor juridice, iar dacă nu se vor lua măsuri, trecem la următorii paşi. Sperăm că nu se va întâmpla aşa. Şi la capitolul amenzi avem unii «clienţi fideli»“, a spus Niculiţă Mang (foto), primarul din Râu de Mori.
Ce speră să se schimbe măcar de acum încolo este birocraţia tipic românească. Nu de altceva, dar proiectele de investiţii se află la mâna hârtiilor. „Nu pot afirma că 2018 a fost rău. Nu am întâmpinat probleme cu funcţionarea, ci doar cu programele de dezvoltare pe care le-am accesat, în sensul în care am aşteptat undă verde pentru organizarea licitaţiilor aferente, dar nu a mai venit. Ne zbatem să scriem proiecte, să facem documentaţii, studii de fezabilitate şi multe altele, câştigăm proiecte, dar stăm pe loc din pricina birocraţiei. De exemplu, avem o investiţie blocată de trei luni la Agenţia Naţională a Achiziţiilor Publice – ANAP. E vorba de alimentare cu apă şi canalizare în zona de agrement Râuşor, finanţarea fiind obţinută prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală II (PNDL). Nu mai ştim nimic. Nici dacă e vreo greşeală ce trebuie remediată, nici dacă e bine. Din opt investiţii, am dat drumul la trei“, a mai afirmat primarul.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie a fost îm­pinsă să candideze pen­tru o funcție im­por­tantă,…

9 ore ago

Bulina albă

Corneliu Birtok-Băneasă, inventator Pentru că a organizat o ediție plină de creativitate, a Salonului Internațional…

9 ore ago

Bulina neagră

M.R., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după un episod de violență domestică.

9 ore ago

Șapte tineri sechestrati și amenințați la o petrecere în Hunedoara

Șapte tineri au fost sechestrați, amenințați și terorizați de trei indivizi drogați, înarmați cu macete,…

9 ore ago

Activitate suspendată temporar şi carne retrasă de la comercializare, în urma controale DSVSA în perioada premergătoare Paştelui

Inspectorii Direcţiei Sanitar Ve­te­rinare şi pentru Siguranţa Ali­men­telor (DSVSA) Hunedoara au aplicat amenzi de peste…

9 ore ago

Vino. Vinde. Dăruiește. Schimbă o viaţă

În perioada asta, înainte de Paște, parcă nu mai e doar despre lucruri… e despre…

9 ore ago