Categories: Actualitate

Râu de Mori: Investiţii de peste 40 de milioane de lei, prin PNDL

Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) s-a dovedit carte câştigătoare şi în cazul administraţiei publice din Râu de Mori, prin această axă guvernamentală urmând să se implementeze o serie de investiţii care vor duce la rezolvarea necesităţilor locale.
“Proiectul de captare, tratare şi aducţiune apă potabilă din zona Râuşor pentru alimentarea cu apă a comunei, în valoare de 3.215.351,00 lei, este unul dintre cele depuse şi acceptate pentru finanţare. E vorba de reţeaua deja existentă, iar printr-o conductă se va face legătura cu reţeaua ce va alimenta satele Suseni, Râu de Mori, Ostrovel, Brazi şi Clopotiva. Scopul este unul dublu. În primul rând se va alimenta Râuşorul, instalaţia de aici fiind veche din 1975, iar conductele sunt metalice şi corodate, plus că nu e staţie de tratare. Nu se poate primi aviz de la Apele Române pentru alimentaţie publică, în actualele condiţii. Or, sunt circa 90 de cabane şi pensiuni în zonă, deci problema este stringentă. Mergând mai departe, alt proiect ţine de alimentarea cu apă şi canalizarea menajeră în localitatea Suseni, tot zona de agrement Râuşor (6.749.934,00 lei). Satele enumerate anterior nu au nici canalizare, iar printr-o colaborare cu operatorul regional Apa Prod am convenit să realizăm o legătură cu localitatea Sînpetru din comuna vecină, Sîntămăria Orlea, şi să se facă o mare staţie de epurare acolo. Mai e un program de canalizare şi pentru satele aparţinătoare Brazi, Râu de Mori, Ostrovel, Suseni, Valea Dâljii şi Unciuc (13.182.544 lei). Modernizarea reţelei de drumuri de interes local (13.954.502 lei) vizează un drum comunal care porneşte din cel judeţean (Sîntămăria Orlea-Râuşor) şi face legătura peste un deal cu Ohaba Sibişel. Presupune asfaltare, îndiguire cu podeţe şi asigurare acces la gospodăriile oamenilor din Balta Valea Dâljii. Modernizarea reţelei stradale (şase kilometri) în Clopotiva, care este cel mai mare sat din comuna noastră, (800 de locuitori), este o investiţie în valoare de 5.365.883 lei. Vom asfalta drumul şi mai trebuie să îndiguim câteva pârâuri. Alergăm după avize, studii de fezabilitate, autorizaţii de construcţie, certificate etc. În unele cazuri a mers mai uşor”, a declarat Niculiţă Mang (foto), primarul comunei Râu de Mori. (M. Şerban)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Curtea Candestilor se darama pana la disparitie iar spre Cetatea Colt nici nu e marcat traseul ! Cei de la rausor s-au mobilizat si Mang a profitat ! :)

Recent Posts

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu: Hunedoara pe mâini bune!

Dan Bobouțanu și-a depus ieri candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Hunedoara.…

18 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie de la o pri­mărie continuă să facă afaceri pe banii…

18 ore ago