Categories: ActualitateFlash

Răsturnare de situaţie în desemnarea noului manager al instituţiei culturale din Valea Jiului . Spectacolul penibil continuă la teatrul din Petroşani

Sorina Popa

Lovitură de teatru în ceea ce priveşte concursul pentru ocuparea postului de manager al Teatrului I.D.Sârbu din municipiul Petroşani. Deşi toată lumea o vedea pe Nicoleta Bolcă la conducerea instituţiei teatrale şi cu toate că aceasta a şi câştigat examenul pentru postul respectiv cu nota 8.88, lucrurile s-au complicat. Motivul?

Bolcă a câştigat, dar degeaba
Fostul şef al teatrului, Cosmin Rădescu (foto), a atacat în instanţă documentele emise de Consiliul Judeţean Hunedoara, în subordinea căruia se află Teatrul I.D.Sîrbu, privind îndepărtarea lui din funcţia de manager.
Reamintim că Rădescu nu a trecut de evaluarea anuală, obligatorie pentru toţi managerii de la stat, şi a trebuit să părăsească postul de manager al teatrului. În aceste condiţii, Consiliul Judeţean a organizat un nou concurs. Acesta a fost câştigat de Nicoleta Bolcă, actriţa care a condus instituţia teatrală din Petroşani timp de 13 ani. La concurs a participat şi Irina Radu Bodea, manager interimar în perioada aceasta. Dar, surpriză! Când să se valideze câştigătorul, Tribunalul Hunedoara dă o decizie, prin care suspendă organizarea concursului pentru postul de manager al teatrului din municipiul Petroşani. Însă, lucrurile nu se opresc aici, decizia respectivă ducând la rostogolirea bulgărelui şi la nebunia cu ocuparea funcţiei cu pricina.

Decizie executorie
”Admite cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul Rădescu Cosmin în contradictoriu cu pârâtele UAT Judeţul Hunedoara, Consiliul Judeţean Hunedoara şi Preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara. În temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, dispune suspendarea executării actului administrativ – Dispoziţia nr. 373/2019 emisă de UAT Judeţul Hunedoara, până la soluţionarea în fond a acţiunii în anularea actului administrativ. În temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, dispune suspendarea executării actului administrativ – Adresa nr. 6785/25.04.2019 emisă de UAT Judeţul Hunedoara, până la soluţionarea în fond a acţiunii în anularea actului administrativ. În temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, dispune suspendarea executării actului administrativ – Dispoziţia nr. 374/2019 emisă de UAT Judeţul Hunedoara, până la soluţionarea în fond a acţiunii în anularea actului administrativ. În temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, dispune suspendarea executării actului administrativ – Dispoziţia nr. 426/04.06.2019 emisă de UAT Judeţul Hunedoara, până la soluţionarea în fond a acţiunii în anularea actului administrativ. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată. Executorie. Recursul se depune la Tribunalul Hunedoara, Secţia a II-a Civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15 iulie 2019”, se arată în decizia de ieri a Tribunalului Hunedoara.
Contactat, secretarul judeţului Hunedoara, Daniel Dan, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că judecătorii au dispus suspendarea deciziei prin care a fost organziat concursul pentru desemnarea unui nou manager la Teatrul I.D.Sîrbu, dar şi dispoziţia prin care Cosmin Rădescu a fost notat la evaluarea anuală şi cea prin care i-a încetat raportul de muncă acestuia.

Mai durează până se soluţionează
”Decizia tribunalului fiind executorie, Cosmin Rădescu este de mâine (n.r.- astăzi) manager din nou la instituţia de cultură. Vom face apel, asta este sigur”, a adăugat secretarul judeţului. Dacă apelul este câştigat de Consiliul Judeţean, Rădescu pleacă din nou de pe post şi revine managerul interimar, Irina Radu Bodea. O nebunie totală, nu-i aşa? şi, totul se va întinde până la sfârşitul anului, pentru că fondul procesului intentat de fostul manager Consiliului Judeţean se judecă doar din toamnă, după vacanţa instanţelor. În aceste condiţii, teatrul rămâne într-o situaţie incertă şi vom vedea care va fi finalul spectacolului penibil în care este implicată instituţia teatrală din Valea Jiului.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Cum a devenit România un hub tehnologic în curs de dezvoltare în Europa?

România este uneori numită “the rising techhub of Europe” - anume hubul tehnologic în creștere…

o zi ago

Nepăsare sau gafă? Liberalii hunedoreni, fără omagiu pentru Eroii României

Ziua Eroilor este un moment de profundă reverență și recunoștință, când comunitățile din întreaga țară…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că se pregătește de­bar­carea unui șefuleț din zonă, care se pare că…

2 zile ago

Bulina albă

Abiatar Bubău, elev în clasa a II-a, prof. Lazăr Cezarina La Liceul de Arte Pentru…

2 zile ago

Bulina neagră

Ioan R., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de…

2 zile ago

„Un Lord a venit la primărie”. Lucian Rus: Am candidat pentru Deva și pentru deveni. Ei sunt câștigătorii acestor alegeri

Lucian Rus este revelația acestor alegeri locale din județul nostru. Puțini au crezut în proiectul…

2 zile ago