Categories: ActualitateFlash

Raj Tunaru vinde Hotelul Petroşani la jumătate de preţ

Hunedoreanul Raj Tunaru, fostul candidat la preşedinţia ţării, şi-a scos, din nou, Hotelul Petroşani, din municipiul cu acelaşi nume, la vânzare. De data asta, hunedoreanul cere sub 3 milioane de euro pentru hotel, deşi în urmă cu cinci ani voia 6,5 milioane de euro.
Anunţul de pe OLX sună aşa: „Vindem sau închiriem pe termen lung, complex comercial sau spaţii comerciale în cadrul complexului. Complexul se află în centrul oraşului Petrosani, se învecinează cu parcul central, cu primăria şi casa de cultură, are un teren de 6.000 metri pătraţi, este funcţionabil tot timpul anului. Este situat la 5 minute de pârtia de schi din Parâng, la 20 minute de Straja şi la 35 minute de Transalpina. Inf. pe www hotelpetrosani.ro“.
Dacă iniţial, acum 5 ani, preţul solicitat era de 6,5 milioane de euro, ulterior acesta a scăzut la 4 milioane, apoi la 3,25 milioane, ajungând astăzi să poată fi achiziţionat pentru „doar“ 2,99 milioane de euro. (A.Năstase)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

112: DRUMUL DE LA APELUL DE URGENȚĂ LA INTERVENȚIA SALVATORILOR

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara s-au întâlnit astăzi cu elevii dornici să…

6 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Mare e grădina politicii din zona lămpașelor și mulți îi mai sar gardul, mai ales…

24 de ore ago

Bulina albă

Tiberiu Pasconi, primarul comunei Totești Pentru că a fost reales președinte al Ligii Aleșilor Locali…

24 de ore ago

Bulina neagră

Alina B., din Vulcan Pentru că a fost trimisă în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

24 de ore ago

LOVITURĂ PE PIAȚA NEAGRĂ: Peste 4,4 milioane de țigări de contrabandă, confiscate în urma unui flagrant în Cugir! Trei suspecți, reținuți de DIICOT

Captură record realizată de polițiști și procurorii DIICOT. Trei persoane au fost reținute după ce…

24 de ore ago