Categories: Eveniment

Răfuială în Cartierul Colonie din Petroşani


           Două autoturisme au fost avariate în urma unei răfuieli derulate în Cartierul Colonie din municipiul Petroşani. Trei persoane sunt cercetate penal pentru ameninţare, distrugere şi alte violenţe.
Nu este pentru prima dată când au loc lupte pe străzile acestui cartier din Petroşani, iar ultimul incident a avut loc în urmă cu două zile. Trei tineri au fost reţinuţi după ce au distrus cu bâtele autoturismele unui rival, un bărbat implicat şi el în mai multe scandaluri. Alţi doi tineri sunt şi ei cercetaţi, unul dintre ei fiind recidivist şi judecat în alte dosare, iar anchetatorii vor stabili ce implicare au avut în răfuială.
„Poliţiştii au stabilit că aceştia, în data de 10.09.2019, în jurul orei 17:50, au provocat distrugeri prin folosirea de obiecte contondente autoturismului unui tânăr de 20 de ani, pe care l-au şi ameninţat.
De asemenea, tot în data de 10.09.2019, în jurul orei 20:20, cei cinci au aruncat cu pietre în autoturismul condus pe strada Gheorghe Bariţiu, din Petroşani, de un tânăr de 27 de ani. Astfel, au fost produse distrugeri maşinii, iar una dintre pietrele aruncate spre autoturism a ricoşat din tetiera scaunului şoferului şi l-a lovit pe cel aflat la volan în zona capului (fără a-i fi provocate leziuni traumatice, însă“, a arătat IPJ Hunedoara. Poliţiştii din Petroşani i-au dus, ieri, pe cei trei suspecţi în faţa procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani, pentru audieri, care au decis cercetarea în continuare a acestora sub măsura controlului judiciar primit pentru o perioadă de 60 de zile.
Din cauza ameninţărilor între găştile din cartier, de mai multe ori poliţiştii şi jandarmii au fost mobilizaţi astfel încât să se preîntâmpine o bătaie generală în plină stradă.(Maximilian Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din localitate nu mai contenesc cu foșnitul pe la colțuri: deși fotoliul de…

7 ore ago

Bulina albă

Gheorghe Florin Ghețău, profesor în municipiul Lupeni Pentru că este coautor al manualului de Istorie…

7 ore ago

Bulina neagră

Gheorghe I., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

7 ore ago

De la martor la condamnat: Un bărbat din Uricani a negat o bătaie în fața probelor video și s-a ales cu amendă penală

Un bărbat din localitatea Uricani a fost condamnat de Judecătoria Pe­troșani pentru mărturie minci­noa­să, după…

7 ore ago