Categories: Comunitate

Racordurile la reţeaua de canalizare, cuiul din talpa primarului din Hărău

Pe capul noului primar din Hărău a căzut realizarea racordurilor la reţeaua de canalizare. Birocratic, întâmpină piedici, bani la buget nu sunt şi, mai mult de atât, e şi presat de timp.
“S-a pierdut termenul de depunere a proiectului la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale – AFIR Timişoara, din cauză că CJ Hunedoara a refuzat eliberarea certificatului de urbanism. Fostul primar a făcut un singur proiect pentru realizarea racordurilor şi la apă, şi la canalizare. A scos certificat de urbanism şi autorizaţie de construcţie pentru acest demers per total, iar nouă ni s-a refuzat emiterea pe motiv că avem deja o autorizaţie de construcţie în termen de valabilitate. Tot ce s-a făcut până acum a însemnat bani din bugetul local. Or, suma alocată s-a terminat, fiind suficientă doar pentru racordurile la reţeaua de apă. Canalizarea a rămas în aer. Localnicii nu le pot suporta din efort financiar propriu, fiind vorba de domeniul public, nu de cel privat. Întreaga reţea e finalizată, la fel cum sunt şi staţia de epurare (Hărău) şi cele de pompare (Chimindia şi Hărău). Eu am spus încă de atunci, când ocupam funcţia de viceprimar, că trebuie să facem două proiecte distincte pentru apă şi canal, dar nu s-a dorit. Documentaţia o avem deja pregătită şi vom solicita sprijin prin Ordonanţa nr. 28, deci, bani guvernamentali. Am estimat suma de 250.000 de euro, ca necesar real. E vorba de circa 750 de racorduri. Necazul e că suntem presaţi de timp. Va începe reabilitarea drumului judeţean, iar noi mai avem de făcut traversări de reţea de pe o parte pe alta a şoselei (în momentul de faţă e doar pe o parte), aşa că nu putem sparge asfaltul proaspăt turnat. Pe de altă parte, nu vrem să contractăm nici credite bancare, din cauza dobânzilor şi a îndatorării comunei. Deci, excludem varianta aceasta”, a arătat Lucian-Mihael Albu-Weber (foto), primarul comunei Hărău. De precizat că la Primăria Hărău nu există persoană autorizată pentru a activa în cadrul compartimentului de Urbanism, aşa că serviciul e asigurat de Consiliul Judeţean Hunedoara. (M. Şerban)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele au aflat că un personaj de la noi n-a mai putut să accepte…

13 ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că rămâne la Hunedoara, așa cum și-a dat cuvântul…

13 ore ago

Bulina neagră

V.F., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată după ce nu a…

13 ore ago

Au ajuns cu mașina în șanț

Pompierii militari din Deva și Ilia au intervenit de urgență pentru a-i salva pe cei…

13 ore ago

Ordine de protecție emise de polițiștii din Hunedoara

Polițiștii au intervenit, în luna au­gust a.c., în 195 de cazuri de vio­lență domestică în…

13 ore ago