Răchitova: e cu continuitate!

Magdalena Șerban

La Răchitova, actualul viceprimar va merge mai departe în calitate de primar, asta după ce la scrutinul din 9 iunie a fost candidatul PSD care a câștigat fotoliul la cârma comu­ni­tății. Prin urmare, investițiile care fie au debutat, fie sunt în implementare sau în stadiul de plan administrativ, rămân pe mâini bune.

Bani câștigați pentru lucrări de anvergură
„PSD are 6 consilieri, deci ma­jo­ritatea, PNL are 2, iar AUR – 1. Ce îmi doresc este să continui ce am început alături de actualul primar, Liviu Simedroni. Trebuie duse la îndeplinire obiectivele pentru care s-a câștigat finanțare, fie că e vorba de infra­struc­tură, fie de școli sau altele. De exem­plu, prin Programul Național Anghel Saligny avem asfaltarea drumurilor Ciula-Boița și Ciula-Vălioara. Ne-am apucat de modernizare. Sunt 8 kilometri de asfalt. Am semnat și pen­tru demersul ce are ca scop rea­bilitarea energetică a școlii, obținut prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) ce înseamnă pom­pe de căldură, tâm­plă­rie înlocuită, aco­periș, izolare termică, etc, astfel în­cât să ajungem la dimi­nu­a­rea chel­tuielilor de funcționare, mai precis la costuri reduse. Tot la școală mai avem dotarea cu mobilier și echi­pamente de ultimă generație, pentru a ac­tua­liza condițiile de predare și în­vă­țare. Vor beneficia de table interac­tive, laptopuri, imprimante, sisteme multifunc-ționale, etc. Din fon­duri de mediu vom im­ple­menta două stații de în­căr­care electrică, ambele în satul principal. Con­trac­tul e semnat și urmează ma­te­ria­lizat. Oricum, vor fi gata în anul curent. Nu vom sta nici cu mâinile în sân dacă apar alte axe pentru care pu­tem aplica și să obți­nem fonduri“, a a­ră­tat Marius Dâncescu (foto), cel care e vice­pri­mar la Răchitova de două mandate, iar la scru­tinul din 9 iunie a câștigat poziția de primar.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonarii de serviciu din re­gi­u­ne au acul fin și ne-au adus la cunoștință o tărășenie…

13 ore ago

Bulina neagră

Marius P., din Lupeni Pentru că riscă să ajungă după gratii pentru infracțiunea de lovire…

13 ore ago

Bulina albă

Matteo Albei, sportiv din Petrila Pentru că a luat medalia de bronz la Cupa României…

13 ore ago

Poliția Locală Deva: La datorie, aproape de oameni!

• Polițiștii locali, în prima linie pentru ordine și siguranță în comunitate De la intervenții…

13 ore ago

Operațiunea JUPITER: Percheziții de amploare în București și în patru județe. Dosar penal pentru promovarea simbolurilor fasciste, legionare și antisemite

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, sub coor­do­narea Parchetului…

13 ore ago

Lovitură pe piața neagră a produselor de lux din Hunedoara: Zeci de parfumuri și genți de firmă, ridicate de polițiști în cadrul Operațiunii „JUPITER”

Polițiștii din cadrul Biroului de In­ves­tigare a Criminalității Economice Hu­ne­doara au declanșat o amplă acțiune…

13 ore ago