Categories: Sport

Racea, „prinţesa” bârnei

Ciprian Marinuţ

Gimnasta Amelia Racea de la C.N.S.- C.S.S. „Cetate” Deva a obţinut singurul titlu continental al României la Campionatul European de la Birmingham, cucerind medalia de aur la bârnă. Raluca Haidu (tot de la Cetate Deva) a confirmat dominaţia româncelor la acest aparat, cucerind bronzul, iar Diana Chelaru a completat palmaresul României cu o medalie de bronz la sol.

Echipa salvată de individualităţi

Gustul amar lăsat de paşii înapoi făcuţi în competiţia echipelor, unde România a obţinut doar bronzul, deşi era campioană europeană en-titre, a fost „îndulcit” de medaliile din finalele pe aparate. Amelia Racea, intrată în finala de la bârnă ca urmare a retragerii din motive medicale a Anei Porgras, a dat lovitura şi a devenit „prinţesă” pe „puntea suspinelor“. Gimnasta de la C.N.S.- C.S.S. „Cetate” Deva a deschis concursul la bârnă, cu

un exerciţiu sigur, pentru care a obţinut 14,400, instalându-se pe primul loc. Ea nu a mai putut fi depăşită de celelalte şapte finaliste. În plus, Raluca Haidu, care e născută în Petroşani şi are părinţii la Petrila, a reuşit să îşi facă exerciţiul la bârnă, urcând pe a treia treaptă a podiumului, cu nota 13,950. În finala la sol, România a mai cucerit o medalie. Intrată ultima în concurs, Diana Chelaru şi-a stăpânit emoţiile şi a reuşit un exerciţiu bun, pentru care a fost notată cu 14,125. A doua româncă din finala la sol, Amelia Racea, a fost la un pas de podium, terminând pe locul 4, cu 13,700.

Aur la debut

Performanţa Ameliei e cu atât mai strălucitoare, cu cât ea este o debutantă în competiţiile majore ale senioarelor şi a avut unele probleme de adaptare. „Amelia are putere în ea să lupte şi să fie mai bună”, a spus antrenorul coordonator Nicolae Forminte. Gimnasta, care va împlini 16 ani pe 29 august, ştie că munca e secretul succesului. „Îmi place ceea ce fac. Altceva în afară de gimnastică nu există pentru mine. Sunt conştientă că fără muncă nu pot realiza nimic, de aceea încerc să trag cât mai tare la antrenamente”, a spus Racea.

A ales singură să fie gimnastă

Marius Racea, tatăl Ameliei Racea, a declarat, ieri, că fiica sa a decis singură, până să împlinească şase ani, să înceapă o carieră în gimnastică. „Amelia a hotărât singură, acum 10 ani, că vrea să facă o carieră în gimnastică. Nu avea nici şase ani şi urmărea la televizor Jocurile Olimpice de la Sidney. A spus atunci:Vreau să merg şi eu la gimnastică. Noi nu ne-am opus şi am dus-o la clubul din Deva, iar de atunci, munceşte pentru visul ei. Noi ne aşteptam să ajungă aici, a luat peste 40 de medalii până acum, a fost vicecampioană europeană şi la juniori”, a declarat tatăl campioanei, Marius Racea, şef de post la Poliţia în comuna Plopşoru, din judeţul Gorj.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu: Hunedoara pe mâini bune!

Dan Bobouțanu și-a depus ieri candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Hunedoara.…

10 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie de la o pri­mărie continuă să facă afaceri pe banii…

10 ore ago