Echipa Quasar a urcat în premieră în acest sezon pe podiumul SuperLigii RealSport Deva, după remiza, 4-4 cu Phoenix, întrucât a beneficiat de pasul greşit făcut de Grawe în partida cu Anonimii, 2-5. În Liga RealSport (eşalonul secund), etapa a fost marcată de meciuri echilibrate, încheiate cu scoruri strânse.
Între spectacol şi… probleme interne
Quasar şi Phoenix au oferit cel mai frumos meci al etapei de duminică în SuperLigă. Partida a fost echilibrată, a avut trei răsturnări de scor şi o egalare reuşită în penultimul minut de joc. Fără portarul Vezeteu, Quasar a condus cu 1-0 şi 2-1, dar veteranii de la Phoenix au întors rezultatul şi au trecut în avantaj, 2-3. Eforturile şi numărul anilor şi-au spus cuvântul, iar Phoenix a picat fizic şi a încasat două goluri, fiind condusă din nou cu 4-3. Verdictul corect al partidei s-a dat în penultimul minut de joc, când Phoenix a reuşit să egaleze, scor 4-4.
În opoziţie, partida dintre Grawe şi Anonimii a fost una lipsită de farmec, din cauza necazurilor de lot ale echipei Grawe. Cu un om mai puţin în teren tot meciul, Grawe a muncit mult pentru un rezultat pozitiv. Anonimii s-au impus însă cu 5-2, după ce au condus doar cu 2-1 la pauză, pe fondul unui joc modest. Rezultatul reaprinde speranţele în tabăra Anonimilor de a lupta pentru un loc în play-off (primele şapte clasate, n.r.) şi le permite celor de la Quasar să urce pe podium în dauna învinsei Grawe. Primele două clasate, Avantaje şi Alfa Team, şi-au continuat seria victoriilor şi se menţin pe locurile unu şi doi.
Echilibru în Liga secundă
Şapte din 10 partide din cele două serii ale Ligii RealSport s-au încheiat cu scoruri strânse, semn al unor dispute echilibrate şi aprinse. Surpriza rundei în seria I a furnizat-o echipa Venus Deva, care a dispus cu 5-2 de lidera Full GSM, formaţie ajunsă la al doilea eşec consecutiv, după nouă victorii pe linie. În partida FC Extenso Blue – Sews Deva I, echilibrul a fost atât pe tabelă, scor 4-4, cât şi la eliminări, întrucât ambele formaţii au avut câte un jucător care a văzut cartonaşul roşu, pe finalul meciului. În seria a II-a, lidera Proiectul Rabla a reuşit unica victorie clară a etapei, 7-1 cu Inter Deva, în vreme ce ocupanta locului secund, Young Boys, a cedat, surprinzător, scor 1-2, în faţa ambiţioasei echipe Sews Deva II.
Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…
Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniște, că s-a ales praful de…
Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…
C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…
Consiliul Județean Hunedoara a găzduit, ieri, o ședință de lucru pe tema implementării „Proiectului regional…