Cristina Ghenea
Mihai Mărtinaş, bărbatul de 24 de ani care a reuşit să evadeze săptămâna trecută, a fost prins de poliţişti sâmbătă noapte, într-o localitate din judeţul Caraş-Severin. Deţinutul a fost adus înapoi în Penitenciarul Bârcea Mare, unde îşi ispăşea pedeapsa de patru ani de închisoare, primită pentru furt calificat.
A stat ascuns prin pădure
După ce reuşise să scape de la punctul de lucru din apropiere de Haţeg, unde muncea la scos de cartofi, Mihai Mărtinaş a stat câteva ore bune ascuns în pădurile din zonă, iar apoi, a pornit la drum, pe jos, cu gândul de a ajunge acasă, la domiciliul său din judeţul Sibiu. Însă, pentru că nu cunoştea zona, bărbatul s-a rătăcit şi a ajuns în apropiere de Caraş-Severin, judeţ în care locuieşte tatăl său. Chiar dacă nu mai vorbise de câţiva ani buni cu acesta, văzând că nu are prea multe opţiuni, deţinutul a ales să îl viziteze. Nu a apucat, însă, să-i treacă pragul casei, că poliţiştii l-au şi prins. „Tânărul a fost reţinut chiar în faţa locuinţei tatălui său din comuna Berzovia. Acesta a fost dus în arestul de la sediul IPJ Caraş-Severin, de unde a fost preluat de reprezentanţii Penitenciarului Bârcea Mare, pentru a-şi continua ispăşirea pedepsei”, a declarat Ancuţa Cărbunaru, purtător de cuvânt al IPJ Caraş-Severin.
Mihai Mărtinaş fusese depus în penitenciarul din judeţul nostru în luna iunie a acestui an, după ce a fost condamnat la patru ani de închisoare. Pentru evadare, bărbatul se poate alege cu o condamnare cuprinsă între şase luni şi doi ani, care nu se va contopi cu pedeapsa iniţială.
Fug de apă și săpun mai ceva ca dracul de tămâie. Situația este întâlnită într-o…
Toma Coconea, sportiv din Petroșani, ambasador al sportului montan Pentru că a găzduit în Parâng…
I.D., din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru conducere fără permis și…
Li se spune îngeri în halate albe. Sunt medicii care realizează transplante de organe. Recent,…
Un medic din Sebeş condamnat la închisoare cu suspendare pentru luare de mită a fost…
Spărgătorul a fost acuzat și condamnat pentru furt calificat în formă continuată, după cinci spargeri…