Categories: Actualitate

Pus în discuţia Colegiului Medicilor Veterinari

Dana Istudor

Doctorul veterinar Tiberiu Mir, care ocupă funcţia de şef interimar la Serviciul Inspecţie Veterinară din cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare Hunedoara, trebuie să răspundă în faţa Colegiului Medicilor, după ce şi-a acuzat mai mulţi colegi că-i bănuieşte că primesc mită.
,,Eu am impresia că medicii trăiesc pe banii de la comercianţi şi iau un soi de mită”, susţinea Tiberiu Mir. „Comisia urmează să se întrunească, să analizeze cazul şi să-l cheme să dea explicaţii la afirmaţiile denigratoare pe care le-a făcut la adresa colegilor din judeţ. În funcţie de ce va decide comisia, se vor lua măsuri”, declară dr. Gheorghe Cristea, preşedintele Colegiului Medicilor Veterinari Hunedoara.

„Nu e la prima abatere”
În plus, medicul trebuie să răspundă şi administrativ în faţa şefului său, pentru că a mers la un control în Valea Jiului, fără a fi delegat. Tiberiu Mir a fost propus de şeful DSV Hunedoara, Mihail Rudeanu, să efectueze controlul în localităţile Văii Jiului, dar medicul a cerut înlocuirea sa, deoarece avea o problemă în familie. Şi totuşi, Mir s-a dus în control, fără delegaţie. „Eu nu i-am dat delegaţie, pentru că a spus că are parastas şi l-am înţeles. (…) Nu l-am prins în nici o echipă de control, ca să mă trezesc apoi că s-a dus în inspecţie tocmai după ce eu l-am învoit. Nu este legal, pentru că nu m-a anunţat. Pentru că nu este la prima abatere, aştept verdictul Colegiului Medicilor Veterinari, după care îl voi pune în discuţia Colegiului Director. Din punct de vedere profesional, nu am ce să-i reproşez, însă comportamentul lasă de dorit”, a declarat şeful DSVSA – Hunedoara.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Mir Tiberiu s-a laudat in controalele din valea jiului ca este var primar cu Barbu Gheorghe,secretarul general al Camerei Deputatilor,
    pt.a avea scuze fata de incompetenta profesionala de care da dovada.
    Rudeanu Mihail este mentinut pe post tot datorita PDL,deoarece baiatul
    fratelui sau este casatorit cu fata ministrului Blaga.El este la fel de incompetent profesional ca si Mir.Cate multe alte aspecte asemana-
    toare sunt in tara si in judet ??? Traiasca si infloresca PDL.

Recent Posts

Valea Domanului… alb-albastră! Alte trei puncte importante, în „cont”

Claudiu Sav Echipa noastră a reuşit 15-a victorie stagională, una foarte importantă în Valea Domanului.…

4 minute ago

Două persoane reținute de polițiștii din Deva pentru infracțiuni de violență, distrugere și tentativă de furt calificat

*Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au reținut, în două cauze distincte, doi bărbați bănuiți…

2 zile ago

Seara trecută, pompierii Detașamentului Deva au intervenit în localitatea Certeju de Sus, unde a fost semnalat un incendiu izbucnit într-o gospodărie.

La sosirea echipajelor operative, incendiul se manifesta violent la o bucătărie de vară, cu posibilitatea…

2 zile ago

Top agenții pentru vacanțe în Turcia – ediția 2026

Turcia rămâne una dintre cele mai atractive destinații turistice din Europa și nu numai, datorită…

3 zile ago

EVALUAREA ACTIVITĂŢII POLIŢIŞTILOR DIN CADRUL INSPECTORATULUI DE POLIŢIE JUDEȚEAN HUNEDOARA, ÎN CURSUL ANULUI 2025

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara[1] prin activitatea pe care o desfăşoară, reprezintă un serviciu public…

3 zile ago