Lucrările fac parte din proiectul pe fonduri europene derulat de SC Apa Prod Deva, iar executantul este SC Acvatot SRL Bucureşti. Acestea trebuie încheiate până la 31 decembrie a.c. Sunt afectaţi locuitorii de pe strada Aurel Vlaicu, strada Prunilor, dar şi cei care circulă cu maşina prin diferite zone ale oraşului (intersecţia străzilor Mărăşti şi Carpaţi cu B-dul 22 Decembrie, str. Lucian Blaga – lângă Colegiul Naţional Pedagogic Regina Maria, zona Vânătorul şi Pescarul, localităţile Sântuhalm şi Archia). Primăria a primit nenumărate petiţii din partea devenilor din cauza modului defectuos şi a ritmului în care se fac aceste lucrări.
„Primăria municipiului Deva, în baza autorizaţiei de construire, a emis autorizaţiile de spargere pentru lucrări, urmând ca la finalizarea acestora, terenul să fie adus obligatoriu la starea sa iniţială. Autorizaţiile de spargere emise pentru străzile din municipiul Deva şi localităţile aparţinătoare sunt valabile până joi, 24.12.2015. În cazul în care firma constructoare nu va readuce la starea iniţială străzile afectate de lucrări, Primăria municipiului Deva va pune în aplicare legislaţia în vigoare pentru aplicarea de sancţiuni SC Acvatot SRL Bucureşti. Totodată, Primăria informează că, prin persoana care reprezintă instituţia în comisia de recepţie constituită de către SC Apa Prod SA Deva, nu-şi va da acordul pentru lucrări de aducere a carosabilului şi trotuarelor la starea iniţială, lucrări ce trebuie finalizate până la data de 31 decembrie 2015, dacă acestea nu corespund din punct de vedere cantitativ şi calitativ proiectului“, este precizat într-un comunicat al administraţiei locale. (O.Mihnea)
Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…
Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…
Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu venituri reduse pot depune cererile și declarațiile pe propria…
Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii locale și eficientizarea serviciilor…
Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…