PSD are în program măsuri pentru revigorarea agriculturii, de sprijin concret pentru producătorii locali şi firmele româneşti

În 10 noiembrie, am făcut dreptate pentru producătorii români. Am votat pentru redes­chiderea pieţelor şi a halelor aflate în spaţii închise. Din păcate, votul nostru nu este luat în seamă, legea nu a fost promulgată încă, iar producătorii revin cu noaptea în cap la tarabele aflate pe străduţele din jurul halelor moderne.
Consider că prin votul acordat în Parla­ment, am dovedit că suntem de partea producătorilor români şi suntem interesaţi cu adevărat de soarta lor. Oamenii nu pot sta în frig, ploaie, zăpadă, să-şi vândă marfa crescută cu trudă serioasă în propria gospodărie. Românii au dreptul să consume produse proaspete şi sănătoase, aduse direct din gospodăriile de la ţară. Nici lor nu trebuie să le îngrădim dreptul de a-şi face cumpărăturile în condiţii civilizate.
Românii, indiferent că sunt producători, comercianţi sau clienţi, nu trebuie trataţi inuman, nu pot fi înghesuiţi de-a valma pe stră­duţele din jurul pieţelor, unde măsurile de igienă şi cele sanitare sunt aproape inexis­tente. Argumentul conform căruia doar în aer liber virusul SARS-CoV-2 poate fi contracarat nu stă în picioare!
La Deva, dar şi în restul oraşelor din judeţ, există hale agroalimentare moderne. Cred că fiecare oraş din ţară are câte un asemenea spaţiu, în care activitatea se poate desfăşura civilizat. Era nevoie doar de o supraveghere şi o monitorizarea mai atentă a celor prezenţi în hală, de măsuri care să asigure ventilaţia şi dezinfecţia periodică a spaţiului. Nu s-ar fi ajuns la astfel de discuţii în spaţiul public, nu s-ar fi creat acest curent de revoltă împotriva supermarketurilor, unii producători nu ar fi renunţat să vină în piaţa cu marfa lor, aşa cum se întâmplă deja.
Pentru că producţia locală nu se limitează doar la ceea ce se vinde în pieţe, noi, cei din Partidul Social Democrat, susţinem micii producători, micii comercianţi, micii fermieri, cei care sunt o parte importantă a economiei locale. Pentru ei, fiind în mare parte şi furnizori pentru sectorul HoReCa, aflat de asemenea în mare impas anul acesta, trebuie găsite urgent soluţii de salvare. Subliniez din nou: este absolut inuman să nu le dai micilor producători posibilitatea să-şi comercializeze produsele. Este inacceptabil să-i laşi fără veniturile care le asigură existenţa.
Pentru a veni în sprijinul celor mulţi, Partidul Social Democrat are în program măsuri menite să ajute la revigorarea sectorului agricol, acor­darea de sprijin concret producătorilor locali şi firmelor româneşti. Nouă ne pasă de fiecare angajat şi de fiecare angajator! Avem soluţii pen­tru susţinerea şi promovarea produselor agro-alimentare româneşti. Populaţia va cumpăra în primul rând produsele proaspete şi de calitate obţinute pe plan local, la preţuri rezo­nabile, printr-o platformă care va fi creată în acest scop.
Avem în vedere investiţii publice pentru sprijinirea firmelor care PRODUC ÎN ROMÂNIA. Toate programele de sprijin pentru companii vor fi condiţionate de crearea de noi locuri de muncă şi menţinerea lor pentru o perioadă de unu până la doi ani.
PSD susţine PROMOVAREA PRODUSELOR FABRICATE ÎN ROMÂNIA şi a serviciilor oferite de firmele care activează pe teritoriul ţării noastre!

Radu Barb, deputat PSD de Hunedoara

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • mai Clone de cand te pricepi la agricultura ??? un cantaaaret ratat ne vorbeste de agricultura ???

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

S-a cam dus lumea de râpă! Prostul satului a ajuns model de ur­mat, iar ChatGPT-ul…

19 ore ago

Bulina albă

Radu Rareș, elev al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Petroșani Pentru că, alături de un…

19 ore ago

Bulina neagră

Ion B., din Petroșani Pentru că și-a bătut soția, iar procurorii au fost nevoiți să…

19 ore ago

Ing. Dorin Gligor, directorul general al APA PROD S.A. Deva, apel către toți utilizatorii și către edilii localităților deservite

Magdalena Șerban Seceta severă din România determină ope­ratorii regionali de apă să impună res­tricții sau…

19 ore ago

Bărbat reținut pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, la Petroșani

Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată, prin SNUAU 112, la data de 10 august a.c.,…

19 ore ago

Se va vedea și din Deva eclipsa de soare din 12 august 2026

Miercuri, 12 august, asistăm la unul dintre cele mai spectaculoase eveni­mente astronomice ale acestui an!…

19 ore ago