Protocol între Prefectura Hunedoara şi Ministerul Transporturilor

Prefectul judeţului, Attila Dezsi, a semnat, ieri, un protocol cu ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, privind colaborarea în vederea accelerării lucrărilor de autostrăzi şi drumuri de interes naţional, investiţii priroritare cu finanţare externă şi de la bugetul de stat.

Este vorba, îndeosebi, de porţiunea de autostradă, dintre Deva şi Orăştie, ţinând de Coridorul IV paneuropean şi de DN66, drum care nu a mai fost finalizat, deşi se lucrează de ani buni la el.

Accelerarea exproprierilor

„Ceea este foarte important este că s-a semnat contractul de realizare a porţiunii de autostradă (centura) dintre Deva şi Orăştie. Cu ministerul am semnat protocolul pentru susţinerea exproprierii terenurilor din această zonă. Vom susţine demersurile Ministerului Transporturilor, precum şi a companiilor din subordine, în vederea accelerării procedurilor de transfer şi expropriere a terenurilor cuprinse în proiectele de infrastructură”, a declarat prefectul de Hunedoara.

Totodată, Attila Dezsi a ridicat şi problema finanţării pentru finalizarea DN66, Deva-Petroşani, la Ministerul Transporturilor. „Am primit asigurări că există finanţare pentru acest drum, iar lucrări la el constituie o prioritate pentru ministerul de resort”, a precizat prefectul judeţului. (S. Popa)

MesagerulHunedorean

View Comments

Recent Posts

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu: Hunedoara pe mâini bune!

Dan Bobouțanu și-a depus ieri candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Hunedoara.…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie de la o pri­mărie continuă să facă afaceri pe banii…

3 zile ago