Seria protestelor din cadrul Complexului Energetic Hunedoara a continuat şi la Termocentrala Mintia, unde oamenii, se ştie, sunt mai paşnici de obicei. Însă, se pare că salariaţilor le-a ajuns cuţitul la os şi au ieşit, ieri, într-un protest spontan în faţa termocentralei.
„Am amânat declanşarea grevei foamei, până nu s-a decis ce ministru vine la Energie. Acum, că avem guvern nou, 20 de lideri de grupă ai Sindicatului nostru au declanşat greva foamei. Ei se află în sediul Sindicatului. Nu încetăm greva foamei până nu se rezolvă două cerinţe ale noastre. Este vorba de anularea hotărârii luate de conducerea CEH, prin care personalul auxiliar şi TESA din cadrul companiei stă acasă în prima zi din fiecare săptămână a lunii ianuarie şi va fi plătit cu 75 la sută din salariul tarifar. A doua cerinţă este ca toată conducerea Complexului Energetic Hunedoara să fie demisă şi să fie scoasă la pensie”, a declarat Mircea Crişovan, liderul Sindicatului Liber Independent Electrocentrale Deva.
Oamenii au declarat că nu renunţă la grevă până nu pleacă directorul general Michael Melczer, împreună cu echipa sa. „Toată economia pe care vrea să se facă este tot pe spatele nostru”, a spus Gheorghe Stana, un alt protestatar. Salariaţii de la termocentrală au mai spus că de 50 de ani de când funcţionează aceasta, nu s-a mai întâmplat să nu se acorde prime de sărbători. Nici bonurile de masă nu se dau şi nici transportul nu a fost decontat, susţin ei. Directorul Termocentralei Mintia, Ioan Conţ, a coborât, ieri, printre oameni. „Am fost informat despre nemulţumirile oamenilor. Noi funcţionăm acum doar cu un cazan, adică cu o jumătate de grup energetic. Nu am dat prime, având în vedere situaţia financiară proastă în care ne aflăm. Banii pentru transport îi avem”, a declarat Ioan Conţ, directorul Termocentralei Mintia.
Subprefectul de Hunedoara, Fabius Kizsely, s-a deplasat la Termocentrala Mintia ieri, pentru a vedea care sunt nemulţumirile salariaţilor de aici. Aseară, el plecase de acolo cu lista de revendicări pe care a spus că o va trimite Ministerului Energiei.
Max, colegul nostru cu nas fin și energie cât cuprinde, a împlinit, astăzi, 1…
De astăzi, noul prefect al județului este Szell Lorincz (UDMR). El este singurul care a…
Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Hunedoara au reușit identificarea și reținerea unui tânăr…
Gurile rele din regiune povestesc pe la colțuri că fostul șef al unei instituții de…
Prof. univ. dr. Sorin Mihai Radu, rectorul Universității din Petroșani Pentru organizarea unei conferințe internaționale…
Dănuț B., din Vulcan Pentru că a fost trimis în judecată pentru mai multe infracțiuni…
View Comments
Chistoc nu face greva ? El o fi la Petrosani sa.l apere pe sefu'.