Categories: ComunitateFlash

Proteste de stradă la Petroşani

Câteva zeci de studenţi au protestat, ieri, în centrul municipiului Petroşani, nemulţumiţi de prevederile noii Legi a Învăţământului, elaborată de Ministerul Educaţiei.

Taxe mai mari

Studenţii din Petroşani spun că vor ajunge să se lase de şcoală, din cauza creşterii taxelor şi ameninţă că vor pleca la Bucureşti, pentru a se alătura colegilor lor care protestează. De altfel, protestul de ieri a fost doar începutul unor acţiuni ale tinerilor.

Mâine, viitorii specialişti în minerit se vor alătura pensionarilor din Valea Jiului, care vor protesta în Petroşani faţă de reducerea pensiilor. „Ne chinuim şi noi, şi părinţii noştri. Sunt o groază de măsuri luate împotriva noastră, a studenţilor şi nu mai putem suporta. Taxa de şcolarizare se va mări, noi nu suntem de acord cu măsurile acestor oameni, care habar nu au ce fac”, au spus reprezentanţii studenţilor. Cei 50 de studenţi, care au protestat „înarmaţi” cu o cruce pe care era scris „Învăţământul românesc”, au avut de înfruntat ploaia şi frigul pătrunzător, însă nu s-au dat bătuţi. Scumpirea chiriilor la cămin din octombrie şi mărirea taxei de şcolarizare de la aceeaşi dată cu 40 la sută sunt principalele nemulţumiri ale studenţilor din Petroşani. (D. Istudor)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

O intervenție care a facut diferența între viață și tragedie

O situație extrem de periculoasă pe autostrada A1 a fost sesizată ieri, în zona localității…

16 ore ago

CREȘA NR. 108 INAUGURATĂ ASTĂZI LA GEOAGIU!

Astăzi am inaugurat un obiectiv important pentru comunitatea noastră: o creșă modernă, construită la standarde…

16 ore ago

Claudia David, decanul Baroului Hunedoara, a încetat din viață la doar 49 de ani

Claudia Mariana David, decanul Baroului Hunedoara din anul 2024, a murit în noaptea de joi…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc gurile rele că un personaj din zo­na noastră a pățit exact ce a făcut…

2 zile ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că formația pe care o coordonează s-a calificat în…

2 zile ago