Categories: EvenimentFlash

Protest la Spitalul din Haţeg

Adriana Năstase

Asistenţii medicali, infirmierele şi brancardierii de la Serviciul de Urgenţă al Spitalului orăşenesc Haţeg au intrat, ieri, în greva foamei, cei 18 protestatari solicitând plata mai multor sporuri şi tichetele de masă pe acest an.
Potrivit unor calcule făcute de protestatari, valoarea drepturilor băneşti restante se ridică la peste 108.000 lei.

Cazurile grave, redirecţionate
Pentru ca activitatea desfăşurată cu bolnavii să nu fie afectată, conducerea Spitalului Haţeg a decis ca mai mulţi asistenţi medicali să fie detaşaţi la Urgenţă, de pe alte secţii ale instituţiei sanitare. O parte dintre cazurile grave a fost redirecţionată spre spitalele din Hunedoara şi Petroşani.
„Există restanţe de plată la sporuri, ore de noapte, ore suplimentare ce trebuiau calculate dublu, pentru că s-a lucrat sâmbăta şi duminica sau în sărbătorile legale. De asemenea, angajaţii spitalului nu au primit nici un bon de masă în acest an“, a declarat preşedintele Sindicatului Sanitas Haţeg, Alexandru Bulacu. Conform calculelor sindicatelor, fiecare asistent de la Urgenţă ar trebui să mai primească o diferenţă de cel puţin 6.000 de lei, constituită din restanţe la sporuri sau ore suplimentare.

Deconturi mai mici
„Nu vrem măriri de salarii. Am muncit şi dorim să primim banii care ni se cuvin“, a spus Daniel Dronţoiu, asistent medical la Urgenţa Haţeg. Pe de altă parte, conducerea Spitalului Haţeg susţine că, în pofida dificultăţilor financiare, salariile personalului medical au fost acordate la timp. Spitalul se confruntă însă cu o subfinanţare, din cauză că plata serviciilor medicale pentru un pacient nu este acoperită integral din sumele decontate de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Hunedoara. De vină este o formulă care ia în calcul mai mulţi parametri, ceea ce duce la costuri diferite pe bolnav, de la un spital la altul. „Deconturile sunt mai mici cu aproximativ 20 la sută faţă de costurile reale“, a declarat directorul economic al Spitalului Haţeg, Iosif Timiş.
În opinia sa, angajaţii de la Serviciul de Urgenţă nu ar fi trebuit să intre în greva foamei, apreciind că protestul este unul foarte dur. La rândul său, juristul spitalului, Florin Serengău, a menţionat că administraţia unităţii sanitare va apela la justiţie, pentru ca judecătorii să se pronunţe asupra legalităţii protestului, menţionând însă, că oamenii au dreptate atunci când îşi cer drepturile restante.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Au găsit săgetații din județ un nou mod de a-și continua răfuielile, dar în așa…

5 ore ago

Bulina albă

Hajni Hirt – artist din Petrila Pentru organziarea unei noi expoziții de lucrări de artă…

5 ore ago

Bulina neagră

Paul B., din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru agresiune sexuală.

5 ore ago

Deveanul pentru care s-a cerut ordin de protecție a fost găsit și dus la Poliție

Ciprian Blaj, bărbatul implicat în scan­dalul din centrul Devei, a fost luat pe sus, ieri,…

6 ore ago

PERFORMANȚĂ EXCEPȚIONALĂ LA LICEUL TEHNOLOGIC AGRICOL „ALEXANDRU BORZA” GEOAGIU!

Suntem mândri să anunțăm re­zul­tatele spectaculoase obținute de ele­vii noștri la Etapa Județeană a Olim­piadelor…

6 ore ago

Bal de caritate. Gala notei perfecte

În 2026 se împlinesc 50 de ani de la primul 10 olimpic din istoria gimnas­ti­cii,…

6 ore ago