Categories: ActualitateFlash

Protest în apărarea directorului

Sorina Popa

Salariaţii Sanatoriului de Pneumoftiziologie din Brad au protestat ieri, nemulţumiţi că managerul instituţiei, dr. Ionel Circo, a fost schimbat din funcţie.

„Nu te vrem, pleacă REPEDE”

Printr-un ordin al ministrului Sănătăţii, managerul Sanatoriului din Brad, doctorul Ionel Circo, a fost înlocuit din funcţie cu inspectorul de stat Ştefan Repede, din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara.

Salariaţii au ieşit în curtea sanatoriului, având pancarte, pe care scria „Aici se munceşte, nu vrem profitori”, „Nu te vrem, pleacă REPEDE”, „Nu dorim schimbarea”, „Nu, profitorilor”. Oamenii au strigat lozincile şi l-au acuzat pe ministrul Sănătăţii de abuz în serviciu.

„De când performanţa este un motiv de demitere? Ministrul vrea să facă reformă? Nu aşa se face reformă. O să-l informăm că face o nedreptate, schimbându-l pe managerul Ionel Circo”, a declarat Mariana Sturza, una dintre angajatele Sanatoriului din Brad.

Liderul Sindicatului medico-sanitar de la Sanatoriul din Brad, Sabin Vălean, a declarat că prefectul de Hunedoara le-a transmis salariaţilor de aici un mesaj, cerându-le „să nu protesteze, deoarece dacă vor face asta, va cere ministrului Sănătăţii să-i concedieze”. Contactat, prefectul Attila Dezsi, a afirmat că nu a vorbit cu liderul de sindicat şi că nu are nici un amestec în schimbarea managerului de la sanatoriul din Brad.

Nu a fost sancţionat în 20 de ani

Medicul Ionel Circo, fostul manager, a declarat că „sunt interese personale privind schimbarea mea din funcţie. A fost o grabă suspectă, cu înlocuirea mea. Înţeleg că performanţa se tratează cu demiterea, în cazul meu. Sunt director aici de 20 de ani şi nu am fost sancţionat niciodată. În fiecare an, la fiecare evaluare făcută de comisiile ministerului, am obţinut rezultate pozitive. Perfectul a spus că nu ştie despre eliberarea mea din funcţie, deşi în alte cazuri acesta şi-a dat acceptul ”, a declarat Ionel Circo. Directorul Direcţiei de Sănătate Publică, Dumitra Ştefan, a afirmat că nu a fost informată sau consultată cu privire la schimbarea din funcţie a directorului Sanatoriului din Brad.

Sanatoriul din Brad are 160 de paturi şi 74 de salariaţi.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

O bucată de teren afla­tă chiar în centrul unei urbe a trecut din proprietatea publică…

11 ore ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. Felicia Andrioni, coordonatoarea unui proiect derulat la Universitatea din Petroșani, dar și…

11 ore ago

Bulina neagră

Alexandru S., din Petroșani Pentru că riscă să ajungă după gratii pentru nerespectarea obligațiilor impuse…

11 ore ago

49 de ani de la cutremurul din 1977

Pe 4 martie 2026 s-au împlinit 49 de ani de la cutremurul devastator din 1977.…

11 ore ago

Pui de câine schingiuit de un descreierat

Dezaxatul a prins cățelușul și i-a tă­iat cu o foarfecă metalică o ureche și coada.…

11 ore ago

Și-a tâlhărit tatăl și ajunge la închisoare

Un bărbat din satul Teliucu Inferior a fost condamnat la doi ani de în­chi­soare cu…

11 ore ago