Actualitate

Protest al polițiștilor din penitenciare. În jur de 5.000 de angajați vor bloca, miercuri, activitățile din pușcării

Și lucrătorii din penitenciare protestează

 

 

Sindicaliştii din penitenciare anunţă că miercuri, timp de cel puţin patru ore, vor refuza munca suplimentară și vor bloca astfel mai multe activități, precum vizitele, programul de plimbări sau prezentarea deținuților la instanțe.

 

 

 

Refuză munca suplimentară

Aceștia adaugă că, începând cu luna iunie, blocarea activităților nu se va mai face timp de patru ore, ci timp de cel puțin patru zile, dacă revendicările lor nu vor fi soluționate. „Organizaţiile sindicale care participă la acţiunea de protest de miercuri 31 mai 2023 totalizează peste 8.000 de membri de sindicat din 12.500 de salariaţi şi acoperă toate unităţile din Poliţia Penitenciară”, se arată într-un comunicat al Sindicatului Naţional al Lucrătorilor de Penitenciare (SNPP), potrivit News.ro. Potrivit sursei citate, organizaţiile sindicale au centralizat peste 5.000 de semnături pentru încetarea activităţii prin refuzul muncii suplimentare. „În concret, turele operative intrate în serviciu de 12 ore nu vor putea fi schimbate, apelul deţinuţilor nu se va putea realiza, iar o serie lungă de structuri şi activităţi se vor bloca – programul de vizite, programul de plimbări, ieşirea la punctele de lucru, prezentarea deţinuţilor la instanţe. Acţiunea va fi menţinută pe durata a cel puţin 4 ore, timp în care Penitenciarul Deva, precum şi celelalte penitenciare vor fi blocate în totalitate”, se arată într-un comunicat al Sindicatului „Vulturul”, care reprezintă angajații Penitenciarului Deva.

Ce revendicări au angajații din penitenciare Angajații din penitenciare au anunțat mișcările de protest după ce au aflat de planurile guvernului de a crește vârsta de pensionare la 65 de ani până în 2035 și de a reforma pensiile speciale. Sindicaliștii spun că pensiile militare nu pot fi considerate pensii speciale și se plâng și de salariile mici și lipsa de personal. Astfel, pentru a renunța la proteste, aceștia solicită: Acordarea salariilor prevăzute în Legea-cadru nr 153/2017; Aplicarea legii pensiilor militare fără modificări; Actualizarea şi indexarea pensiilor militare; Plata normei de hrană la valoarea actualizată, fără plafonări; Plata normei de echipare la valoarea actualizată, fără plafonări; Plata salariului de grad la valoarea actualizată, fără plafonări; Deblocarea posturilor vacante. „Numărul minim de posturi necesare în Poliţia Penitenciară este de 20.000 conform standardelor aprobate. În prezent sunt ocupate 12.500 de posturi (în scădere) din 16.050 prevăzute. Cu toate acestea Guvernul blochează concursurile în timp ce modifică pensiile militare ceea ce va genera un exod din întreaga structură de apărare naţională”, au transmis sindicaliştii. Potrivit acestora, acţiunea de miercuri „va demonstra că Poliţia Penitenciară se menţine funcţională doar pentru că salariaţii acceptă să presteze muncă suplimentară într-un volum unic în România”. „Simpla exercitare a dreptului legal de a refuza munca în plus generează blocaje chiar şi pe termen scurt în special în sectorul operativ. Personalul operativ se va prezenta la serviciu, dar nu va intra în unităţi”, au precizat sindicaliştii. „Decizia de reluare a activităţilor sau de menţinere a refuzurilor de muncă suplimentară aparţine sindicatelor organizatoare şi va reprezenta voinţa membrilor de sindicat semnatari. Acţiunea de miercuri 31 mai 2023 reprezintă un prim avertisment pentru guvernanţi precum şi dovada că suntem determinaţi să încetăm activităţile”, au precizat sindicaliştii. „Guvernul va trebui să identifice soluţii alternative pentru misiunile de pază, escortare şi supraveghere din penitenciare, precum şi pentru alte misiuni”, au mai transmis reprezentanții polițiștilor din penitenciare.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

A pozat ani de zile într-un oponent al unui primar, s-a bătut cu de­ciziile sale…

9 ore ago

Județul Hunedoara poate deveni Destinația Anului 2024

Județul nostru are patru obiective în­scrise în cea mai importantă competiție din turismul românesc: Cetățile…

9 ore ago

Bulina albă

Denisa Oniciu din cadrul Detașamentului de Jandarmi Petroșani Pentru că a obținut medalia de bronz…

9 ore ago

Bulina neagră

Costantin N., judecat pentru furt Pentru că a fost trimis în judecată pentru furt calificat…

9 ore ago

Mama unui tânăr, dispusă să ajungă la închisoare pentru a-și „salva” copilul

Tânărul a provocat un accident rutier cu autoturismul familiei și ar fi rămas fără permis…

11 ore ago

Zeci de articole de îmbrăcăminte – furate de un bărbat din Deva

Bărbatul din municipiul Deva a intrat într-un magazin universal din localitatea Petrila, și-a încărcat coșul…

11 ore ago