Prim ministrul României, Victor Ponta, aruncă pietroaie spre procurori DNA, şeful Senatului, Crin Antonescu, aruncă pietroaie spre procurori DNA, edili ce au furat milioane din primării aruncă pietroaie spre DNA… Şi ce dacă!?
Salariile nu s-au mai schimbat de ani de zile, taxele cresc fără milă. No, şi ce!?
Care-i baiul? Unde-i problema? Ce să-i faci!? Merge şi-aşa! Se poate şi mai rău! Trăim în România! Fiecare pe barba lui! Fă-te frate cu dracu`! N-ai tu treabă! Tot ăla care are o să aibă! Ce să spun!… Las-o frate aşa!
Avem un registru de expresii care ne sunt tare dragi, pentru că ne acoperă în orice situaţie care cere atitudine, acţiune. Putem dormi liniştiţi, chiar ne putem domoli micile fluctuaţii de conştiinţă, dacă ştim ce, cum şi când să spunem. Experienţe asimilate cu coada ochiului ne fac să renunţăm din start la orice formă de protest, chiar dacă suntem umiliţi, batjocoriţi, alungaţi. M-a furat aia la cântar. Asta e! Nu mi-am luat salariul de două luni. Şi ce dacă! Vom fi din ce în ce mai săraci. Facem cumva!
Împotriva proiectului Roşia Montană se fac proteste de mai multe săptămâni. Împotriva abuzurilor politice în justiţie, împotriva legilor strâmbe, împotriva politicii care ne face indezirabili în lumea civilizată, împotriva privatizărilor golăneşti, nu iese nimeni în stradă. Dar ce suntem noi, polonezi sau greci? spunea cineva zilele trecute. Şi avea dreptate. Nu suntem nici polonezi, nici greci, să ne apărăm drepturile. Nici români nu mai suntem, pentru că nu am văzut nici un protest serios împotriva distrugerii limbii române, împotriva analfabetismului unor profesori care ne ucid intelectual copiii, împotriva limbii angloromâneşti promovată peste tot. Suntem doar mici proprietari ai unui vocabular de supravieţuire umilă.