Am adoptat în Camera Deputaților, o serie de proiecte legislative care vin în ajutorul românilor și înlătură unele inechități sociale, ori din sistemul legislativ
Anularea diferențelor de obligații fiscale
„Astfel, am votat proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.158/ 2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate. Această inițiativă legislativă instituie o formă specială a concediului pentru îngrijirea copilului aflat în carantină sau izolare din cauza unei boli infectocontagioase, acordată părinților pentru care nu s-a dispus măsura izolării sau a carantinării și a căror activitate nu se poate realiza la domiciliu. Un alt proiect de lege adoptat vizează anularea unor obligații fiscale și modificarea unor acte normative și vine în sprijinul transportatorilor. Inițiativa legislativă prevede anularea diferențelor de obligații fiscale principale și accesorii neachitate care provin din sumele reprezentând indemnizații sau orice alte sume de aceeași natura, primite pe perioada delegării, detașării sau desfășurării activității pe teritoriul altei țări, de către angajați ai angajatorilor români. Este vorba despre sumele datorate statului pentru perioadele fiscale cuprinse între 1 iulie 2015 și data intrării în vigoare a prezentei legi, care vor fi restituite contribuabililor la cerere”, a declarat Vetuța Stănescu (foto), deputat PNL de Hunedoara.
Drepturi de asigurări sociale
„De asemenea, am aprobat proiectul de Lege pentru completarea Legii nr.263/ 2010 privind sistemul unitar de pensii publice, prin care se reduce vârsta standard de pensionare pentru persoanele angajate în domeniul producţiei energiei electrice şi extracţiei cărbunelui în perioada de înainte 1 aprilie 2001. În acest fel se înlătură diferenţele de tratament juridic dintre categoriile de asiguraţi din sistemul public în ceea ce priveşte recunoaşterea şi garantarea unor drepturi de asigurări sociale. Conform actului normativ, este asimilată stagiului de cotizare în condiţii speciale de muncă perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001, în care salariaţii au desfăşurat activităţi în unităţile de producţie a energiei electrice şi în termocentralele pe bază de cărbune, în locurile de muncă încadrate conform legislaţiei anterioare în grupa I şi/sau grupa a II-a de muncă. De aceste prevederi beneficiază, la cerere, şi persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada anterioară datei intrării în vigoare a prezentei legi”, a spus deputatul liberal.
Intervenția promptă a polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Simeria a condus la identificarea, în scurt…
La sosirea echipajelor, cei doi ocupanți ai autovehiculului erau în afara acestuia, niciunul dintre ei…
Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara, cu sprijinul polițiștilor Serviciului Criminalistic și…
Polițiștii hunedoreni au intervenit cu promptitudine în urma sesizării unei agresiuni produse în comuna Vața…
Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Orăștie și ai Secției de Poliție Rurală Orăștie…
Poliția Municipiului Deva a fost sesizată, la data de 26 iunie a.c., în jurul orei…