Ieri, la unitatea școlară de elită din municipiul Deva a fost organizată deschiderea oficială a primei mobilități școlare
din cadrul proiectului Erasmus cu titlul „Creative and active education – Body, mind, spirit” derulat în parteneriat cu Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării.
La deschiderea oficială au participat unitățile școlare partenere din Turcia, Bulgaria, Cehia, Italia și de la liceul partener din județul Suceava. Gazdele evenimentului au prezentat aspecte legate de activitatea liceului devean iar o parte dintre campionii de la secțiile de gimnastică aerobică și artistică au prezentat scurte momente demonstrative. Totodată, au fost prezentate obiective ale proiectului și activitățile ce urmează să fie implementate.
Prezența delegațiilor din țările partenere se va prelungi până pe data de 1 octombrie iar în această perioadă, în cadrul activităților din proiect se vor desfășura întâlniri cu cadrele didactice și cu sportivii de la secțiile de performanță ale liceului devean.
Intervenția și activitățile investigative desfășurate de polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Brad au…
În eveniment au fost implicate 3 autoturisme în care se aflau, în total, 5 persoane.…
În contextul avertizărilor - Cod galben și Cod Portocaliu – de intensificări ale vântului, până…
Polițiștii hunedoreni au desfășurat o serie de acțiuni pentru punerea în aplicare a mandatelor de…
Vorbesc gurile rele prin târg că un personaj destul de cunoscut de pe la noi…
S.A., din municipiul Deva Pentru că a fost prins că a încălcat ordinul de protecție,…