Programul online „Orizont” a demarat şi la Casa de Pensii Hunedoara. Este vorba despre programul care permite beneficiarilor să afle când îndeplinesc condiţiile să renunţe la serviciu sau cât va fi cuantumul pensiei pe care o vor primi.
Ilie Toma (foto), directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii Hunedoara, a declarat că toţi beneficiarii serviciilor acestei instituţii pot să se prezinte la sediul Casei Judeţene de Pensii, unde vor primi un user şi o parolă, pe baza buletinului de identitate. „Cu ajutorul userului şi al parolei, doritorii vor fi identificaţi în sistemul nostru şi vor putea afla stagiul de cotizare, vârsta la care pot ieşi la pensie, cuantumul stadiului de cotizare de la începutul carierei. Dar şi cuantumul potenţial al pensiei, în condiţiile legislaţiei actuale. Serviciul este gratuit, cei care doresc să afle date despre pensiile lor nu trebuie decât să se prezinte la sediul instituţiei noastre cu buletinul de identitate”, a declarat Ilie Toma, directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii Hunedoara.
Programul „Orizont” va fi funcţional în întreaga ţară, la noi în judeţ, el pornind de la începutul acestei luni, timp în care zeci de hunedoreni au beneficiat de el. În judeţul Hunedoara, în prezent, sunt peste 140.000 de pensionari.
Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…
Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…
Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…
Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o angajată și-a făcut…
Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…
View Comments
Nu este prima initiativa in cu care se va putea mindri casa de pensii din jud Hunedoara, unde sint si eu arondat si din experienta proprie afirm ca desi in mod firesc aglomeratia de aici ar putea creea o stare tensionala in cadrul salariatilor casei, de cite ori am avut probleme si nelamuriri am fost tratat cu atentie si mult respect. Va rog, in limita posibilului sa-mi comunicati daca plecat fiind la un camin de pers. virstnice si netransportabil, pot beneficia de a mi se comunica in vreun fel cuantumul pensiei de batrinete de care voi beneficia in acest an prin trecerea de la pensia de boala. Cu mult respect astept un raspuns pe aceasta adresa convins ca si de aceasta data voi fi ajutat.
am lucrati 34 de ani si 9luni 18 zile sunt la pensie anticipata din 01 11 2012 va rog sa-mi spuneti data cand voi intr la pensie de drept si care ar fi cuantumul total al pensiei.mentionez ca am lucrat toti anii f-ca de incaltaminte hunedoara.va multumesc ..si astep raspuns.