Primăria municipiului Deva pune la dispoziţia cetăţenilor din Republica Moldova sau din Ucraina, care au redobândit cetăţenia română şi nu au avut domiciliul în România, o aplicaţie online prin care aceştia se pot programa pentru depunerea cererilor privind transcrierea certificatelor de stare civilă, naştere şi căsătorie.
Aplicaţia este disponibilă de ieri pe site-ul Primăriei municipiului Deva, www.primariadeva.ro, la secţiunea „Servicii online“ şi „Programare online transcriere acte de stare civilă“ şi are ca scop eliminarea aglomeraţiei de la ghişee şi oferirea unor servicii publice care să răspundă nevoilor şi aşteptărilor cetăţenilor. Persoanele care vor utiliza noua aplicaţie vor completa toate câmpurile obligatorii prevăzute în formularul online, iar după programare, acestea vor primi automat, pe adresa de e-mail indicată, confirmarea rezervării, precum şi data şi ora la care sunt programate să depună cererea de transcriere a documentelor. Programarea online este gratuită şi este alocată unei singure persoane, nu întregii familii.
Cererea de transcriere a certificatelor de stare civilă se depune personal, de către titulari sau reprezentanţii legali ai acestora, la sediul Direcţiei Publice Locale de Evidenţa Persoanelor şi Stare Civilă Deva de pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, nr. 12, în zilele de marţi şi miercuri, între orele 8:30 şi 11:30, conform programărilor făcute online.
Termenul de soluţionare a cererilor este de 60 de zile de la data înregistrării, iar eliberarea certificatelor de stare civilă transcrise se face în zilele lucrătoare, între orele 8:30 şi 16:30.
Fostul ministru al Muncii, Florin Manole, a lansat critici dure după ce un proiect european gestionat…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara – Biroul de Investigații Criminale au reținut, la data…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, în…
O familie de tineri din Bucureşti, despre care părinţii nu mai ştiau nimic de două…
Spun gurile rele că s-au terminat banii pentru unii care au luat cât au putut…