Categories: Comunitate

Program de reparaţii la Aqualand Deva

Magdalena Şerban

În condiţiile pandemiei generate de coronavirus, Complexul Aqualand Deva are porţile închise pentru public până în data de 22 martie, cu posibilitate de prelungire. Însă asta nu înseamnă că personalul instituţiei nu desfăşoară vreo activitate.

„Se fac reparaţii la partea de restaurant, s-a înlocuit apa în bazine, iar în această perioadă în care avem închis ne dorim să finalizăm procedura şi să reuşim să schimbăm sistemul de la intrare şi vestiarele. Sunt învechite pentru anul 2020 şi mai sunt şi cu probleme. Vestiarele au un grad mare de uzură şi trebuie neapărat înlocuite. Este doleanţa noastră principală. Bineînţeles, nu totul depinde numai de noi, ci şi de modul în care se desfăşoară lucrurile. Degeaba vrem astăzi, dacă e posibil numai mâine. Însă e o chestiune de timp până vom îndeplini şi acest obiectiv“, arată Irinel Faur, directorul Serviciului Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală (SPÎGM), sub tutela căruia se află complexul acvatic din Deva.
În ce priveşte investiţiile, acesta spune că pentru anul 2020 au fost prevăzute în bugetul de cheltuieli reparaţii şi mici reabilitări, lucrările de anvergură având loc în trecut. De asemenea, nu se va renunţa la ideea organizării de petreceri tematice, dedicate diferitelor perioade marcate de sărbători sau alte evenimente de tradiţie, precum şi la cursurile de înot puse la dispoziţia copiilor interesaţi să-şi dezvolte aptitudinile sportive.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Acțiuni ale polițiștilor hunedoreni pentru combaterea infracționalității și creșterea siguranței comunității

*Acțiuni ale polițiștilor hunedoreni pentru combaterea infracționalității și creșterea siguranței comunității*   Polițiștii hunedoreni au…

o zi ago

Amenajarea unui living perfect funcțional

Livingul este camera pe care o folosesti cel mai mult si pe care o vad…

2 zile ago

COMUNICAT DE PRESĂ. Investiție de peste 28 de milioane de lei pentru un sistem modern de screening și diagnostic la Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad

Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Hunedoara, face un pas decisiv…

2 zile ago

Uneori, graba nu pune în pericol doar vieți omenești…

Astăzi, „radarul” colegilor noștri de la Poliția Orașului Uricani a surprins un participant neașteptat la…

2 zile ago

Tânăr reținut de polițiști după un act de tâlhărie comis asupra concubinei

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au intervenit de urgență în urma unui apel la…

2 zile ago