Profesorii intră la examene

Adriana Năstase

Astăzi are loc examenul naţional de definitivare în învăţământ, sesiunea 2020.
În judeţul Hunedoara, dintre cei 104 candidaţi înscrişi la începutul anului şcolar la 28 de discipline de examen, au fost admişi la proba scrisă 100, adică aceia care au îndeplinit cumulativ următoarele condiţii: efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an, calificativul pentru anul şcolar în curs „Bine” sau „Foarte bine” şi media aritmetică a notelor obţinute la inspecţia la clasă şi la evaluarea portofoliului profesional – minimum 8 (dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective).
„Având în vedere contextul pandemic care a impus o serie de restricţii, inclusiv suspendarea cursurilor în şcoli, începând cu data de 11 martie 2020, candidaţii au fost admişi la proba scrisă cu condiţia susţinerii unei singure inspecţii la clasă (spre deosebire de anii anteriori, când se susţineau două inspecţii). De asemenea, candidaţii au avut posibilitatea să solicite echivalarea rezultatului obţinut la ultima inspecţie la clasă, susţinută în calitate de cadru didactic calificat. Au beneficiat de această măsură specială trei candidaţi din totalul de 104 de candidaţi. Portofoliul profesional a putut fi transmis şi online la inspectoratul şcolar, spre evaluare. Conform Metodologiei-cadru de organizare şi desfăşurare a examenului naţional de definitivare în învăţământ, în vederea susţinerii probei scrise, candidaţii vor avea acces în sălile de examen, cel mai devreme, la ora 8:00 şi, cel mai târziu, la ora 8:45, în baza unui act de identitate/paşaport valabil. Examenul începe la ora 10”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Şcolar Judeţean.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

10 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile spun că o­mul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…

13 ore ago

Bulina albă

Ciprian Luca, administratorul public al municipiului Deva Pentru curajul și sinceritatea de care a dat…

13 ore ago

Bulina neagră

R.G., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată 0după ce a încălcat…

13 ore ago

Grevă spontană în patru orașe din cauza salariilor restante, în timp ce operatorul acuză primăriile de datorii de 16 milioane de lei

Angajaţii companiei de ridicare a gunoiului din Deva, Hunedoara, Orăştie şi Călan au declanşat joi…

13 ore ago

Șase tineri, printre care și minori, trimiși în judecată pentru propagandă nazistă și aderare la o grupare fascistă

Un tânăr din Uricani (județul Hunedoara) și alți cinci tineri din țară, cu vârste cuprinse…

13 ore ago