Fostul procuror şef al DIICOT Alba, Ioan Mureşan (foto) a fost scos de sub măsura controlului judiciar.
Acesta nu va mai fi nevoit să se prezinte periodic la Poliţie şi nu va trebui să anunţe organele judiciare despre deplasările pe care urmează să le facă. Decizia a fost luată ieri de către magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care au avut pe rol judecarea contestaţiei depuse de Mureşan. Instanţa a admis contestaţia şi a desfiinţat în parte încheierea în care a fost dispusă măsura controlului judiciar.
Ioan Mureşan va fi în continuare cercetat în dosarul în care este acuzat de infracţiunile de abuz în serviciu asimilat infracţiunilor de corupţie, represiune nedreaptă şi fals intelectual. După declanşarea anchetei de către procurorii DNA, Mureşan şi-a dat demisia din funcţia de procuror şef al DIICOT Alba, mai apoi fiind suspendat din magistratură de către CSM.
Romică V., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori pentru…
Alexandru Simina, elev al Colegiului Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie Pentru că va reprezenta România…
Locuitorii deserviți de SC Apa Prod SA Deva vor plăti un tarif unic de 6,35…
Tribunalul Hunedoara a dictat pedepse severe cu executare împotriva a doi traficanți de droguri din…
Dosarul tragediei aviatice din 2017 de la aerodromul Săulești, în care un elev pilot de…
Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din orașul Petrila, a fost reținut pentru…